Greşeli pe care le fac frecvent femeile înainte de sex şi care îndepărtează bărbaţii

Ultima actualizare:

    Toate femeile vor să miroase şi să arate bine, inclusiv în momentele intime, însă de multe ori folosesc unele produse de înfrumuseţare în excesfoto:123RF
Toate femeile vor să miroase şi să arate bine, inclusiv în momentele intime, însă de multe ori folosesc unele produse de înfrumuseţare în excesfoto:123RF

Toate femeile vor să miroase şi să arate bine, inclusiv în momentele intime, însă de multe ori folosesc unele produse de înfrumuseţare în exces, care îi enervează cumplit pe bărbaţi. Trebuie să aveţi grijă că în anumite situaţii, cei mult strică.

În articolul de mai jos, aflaţi ce nu suportă bărbaţii la femei atunci când sunt în pat şi ce anume le perturbă atenţia chiar dinainte ca acţiunea să înceapă.

Parfumatul în exces

Unele femei au tendinţa de a folosi cantităţi mari de parfum, în primul rând pentru a fi sigure că prezenţa lor va fi remarcatată peste tot pe unde merg, iar în al doilea rând pentru că se obişnuiesc cu mirosul, nu-l mai simt, drept pentru care se reînprospătează de câteva ori de-a lungul zilei. Cât despre momentele intime, pentru a fi sigure că-şi vor răpune de plăcere partenerul, vor folosi şi mai mult parfum. Acesta poate să agreeze mirosul, însă intensitatea acestuia s-ar putea să-i întoarcă stomacul pe dos, iar gustul de pe piele îl va ţine la distanţă.

Uleiul de corp

Chiar dacă ai pielea uscată şi vrei să ţi-o catifelezi, nu folosi ulei de corp, cel puţin nu atunci când eşti cu iubitul tău. Pe lângă faptul că bărbaţilor nu le plac suprafeţele uleioase sau lipicioase, uleiul nu se absoarbe repede în piele, astfel încât atunci când te va strânge în braţe vei aluneca mult prea uşor, iar aderenţa dintre trupurile voastre va fi aproape nulă. Foloseşte mai bine o cremă sau un lapte hidratant.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net