Halucinant! Dată afară din casă din cauza ciclului, copila a murit sufocată într-o colibă de piatră

Ultima actualizare:

    Adolescenta a fost trimisă doarmă într-o colibă în timpul menstruațieifoto: Getty
Adolescenta a fost trimisă doarmă într-o colibă în timpul menstruațieifoto: Getty

Unele religii consideră ciclul menstrual un păcat sau un motiv pentru marginalizarea femeilor și un argument conform cărora sunt inferioare bărbaților.

În unele țări, precum Nepal, încă se mai practică obiceiurile hinduse conform cărora fetele adolescente sunt date afară din casă la prima menstruație. Este cazul unei copile de 15 ani, pe nume Roshani Tiruwa, din satul nepalez Gajra, al cărei tată a trimis-o să doarmă într-o colibă de piatră pentru animale, în mijlocul iernii, pentru că a început să sângereze, potrivit Mirror.

Roshani a vrut să se încălzească în construcția improvizată și a aprins focul înainte de culcare, însă a sfârșit sufocată de fumul emanat. Trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit a doua zi de tatăl ei. „În timp ce așteptăm raportul post-mortem al cauzei morții, credem că a decedat sufocată”, a declarat inspectorul de poliție Badri Prasad Dhakal. „Aprinsese un foc ca să se încălzează, înainte să meargă la culcare în adăpostul care nu era deloc ventilat”, a relatat.

Practica se numește chhaupadi și îi învață pe adepții religiei că femeile sunt impure din momentul în care încep să aibă ciclu menstrual. Acestea sunt date afară din case, nu li se permite să bea lapte și li se dă mai puțină mâncare în timpul sângerărilor.  Unii săteni se tem că dacă nu respectă tradiția vor fi loviți de un dezastru natural.

Guvernul nepalez a scos obiceiul din legalitate în 2005, în special din cauza informațiilor conform cărora mai multe femei și fete au sfârșit atacate de animale sălbatice sau chiar violate în colibele pentru animale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
explozie roma jpg
509252638 10234612144301909 8363504508432379053 n jpg
masina parcata ilegal, foto shutterstock jpg
restaurant inchis jpg
2 euro, foto shutterstock jpg
trump 7296000 1280 jpg
image png
neversea 2024 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net