Încep concediile! Ce soluții avem pentru a nu transforma vacanța într-un coșmar

Ultima actualizare:

    În vacanță stai fără griji și te simți liber FOTO: Pixabay.com
În vacanță stai fără griji și te simți liber FOTO: Pixabay.com

Este sezonul concediilor, iar toata lumea vrea să se relaxeze și să se distreze. Însă, de multe ori, distracția unora duce la sfârșitul relaxării altora. Iată câteva sfaturi de bun-simț care ne ajută să nu transformăm vacanța de vis într-un coșmar.

Iar aceste sfaturi vin chiar de la poliție, care atrage atenția că unele situații ar trebui rezolvate cu mult calm, iar depășirea limitelor, chiar și în zilele în care suntem departe de obligațiile de serviciu, ori de traficul blocat din orașe, pot duce la conflicte greu de gestionat.

• Orice neînţelegere cu privire la parcare, camera de hotel, locul de plajă trebuie abordată cu calm, prin discuţii amiabile, fără a ridica vocea sau a jigni.

• ,,Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”. Ţineţi cont, însă, că plăcerile dumneavoastră nu coincid neapărat cu ale celorlalţi, aşa că păstraţi volumul radioului în limite rezonabile sau folosiţi căşti.

• Oricât de mult dorim să ne distrăm, mai avem nevoie şi de odihnă.  Păstraţi liniştea în camere şi pe holurile hotelului pe perioada programului de odihnă şi în timpul nopţii!

• Consumat cu moderaţie, alcoolul poate fi un ingredient al distracţiei şi al stării de bine. Numai că, dacă depăşiţi măsura, vă poate transforma fie într-o victimă, fie într-un agresor. Opriţi-vă la timp, pentru a nu vă strica vacanţa!

Soluţii ,,anti-hoți”

”Vară...soare...relaxare...Pe asta mizează şi cei care vă vizează bunurile! Aşa că relaxaţi-vă, dar nu uitaţi să vă protejaţi de pericole, transmite Poliția Română, care îndeamnă la vigilență.

• Când mergeţi la plajă sau la o plimbare prin staţiune, nu luaţi sume mari de bani cu dumneavoastră, ci doar stricul necesar. O borsetă sau o gentuţă ,,turistică”, ţinută în faţă şi protejată cu mâna, constituie o modalitate foarte bună de păstrare a valorilor !

• În satele de vacanţă sau în zonele aglomerate, nu puneţi bani şi acte în rucsacuri purtate în spate!

Hoţii se pot servi cu uşurinţă. Dacă vă opriţi să cumpăraţi ceva, nu scoateţi din geantă toţi banii, ci doar suma necesară achizionării produsului! Nu vă lăsaţi intimidaţi de cei care vă grăbesc sau vă împing, puneţi portofelul la locul lui, şi nu în sacoşă ori în buzunar!

• În vacanţă se leagă repede prieteniile: pe plajă, la piscină, în cluburi dar…fiţi precauţi şi nu vă lăudaţi oricui cu sumele de bani pe care le deţineţi.

• Aţi fost cazaţi la parter sau la etajul 1? Chiar dacă este caniculă, nu lăsaţi geamurile sau uşile de la balcon deschise!  Riscaţi să aveţi musafiri nepoftiţi, care vă vor face ,,curăţenie” în cameră!

• Cheile de la camera de hotel pot fi pierdute cu uşurinţă atunci când mergeţi la plajă. Iar dacă pe cheie mai este trecut şi numele hotelului şi numărul camerei, hoţii vor merge direct la ţintă! Aşa că, ar fi mai bine să lăsaţi cheia la recepţie, unde este în siguranţă.

• Staţi pe plajă şi încercaţi să vă relaxaţi, dar vă tot gândiţi la banii şi bijuteriile lăsate în cameră? Mai bine plasaţi sumele mari de bani şi bunurile de valoare în seiful hotelului, şi scăpaţi de gândurile negre!

Atenție, tâlharii ”veghează”!

Infractorii nu sunt în vacanță, iar acum este perioada în care ei pot acționa cu mare ușurință, având în vedere că oamenii sunt mai relaxați și mult mai prietenoși cu persoanele necunoscute. Atfel ca trebuie să luați în considerare următoarele sfaturi.

• Dacă abia aţi cunoscut pe cineva, nu e bine să rămâneţi singur cu acea persoană după lăsarea serii sau să consumaţi băuturi alcoolice: puteţi fi  jefuiţi sau chiar agresaţi fizic!

• Pe timpul vacanţei ne mai permitem să petrecem până noaptea târziu. Ţineţi însă cont să nu vă deplasaţi după lăsarea serii, singuri, prin zone puţin circulate. Tâlhăriile nu li se întâmplă doar altora!

• Dacă observaţi că sunteţi urmărit/ă de unul sau mai mulţi indivizi, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă asta presupune schimbarea traseului iniţial; anunţaţi prietenii sau familia cu privire la suspiciunea dumneavoastră sau cereţi sprijinul unui poliţist; dacă sunteţi agresat, sunaţi de urgenţă la 112.

• Vă tentează să cumpăraţi nişte cadouri mai convenabile pentru cei de acasă? Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice, izolate, de către aşa-zişii vânzători ambulanţi care vă promit lucruri ieftine! Nu numai că nu veţi câştiga nimic, dar veţi fi şi tâlhăriţi!

• Bijuteriile şi telefoanele mobile de ultimă generaţie, afişate ostentativ, sunt ,,magneţi” pentru tâlhari. Evitaţi să etalaţi astfel de accesorii pe stradă, în special când sunteţi singuri, la ore târzii, în locuri izolate.

Atenție la furturile de și din mașini

Dacă ați plecat cu mașina plină de bagaje în vacanță, de regulă, tot cu ea ar trebui să vă întoarceți acasă și cel puțin cu aceleași lucruri pe care le-ați luat de acasă. Mașina și lucrurile din ea vă aparțin și nu trebuie lăsate la mâna infractorilor.

Iată cum să vă protejați de hoții de și din mașini:

• Pe drumul spre litoral opriţi la benzinării sau în alte locaţii. Chiar dacă pauza este scurtă, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor şi rămâneţi în zona autoturismului dacă aveţi bunuri plasate la vedere.

• Este de preferat să alegeţi un hotel/o vilă care să aibă parcare proprie, eventual păzită, pentru a vă şti maşina în siguranţă în orice moment al zilei. Dacă parcaţi în altă parte, alegeţi o zonă bine iluminată şi circulată.

• Aţi coborât din maşină pentru a cumpăra ceva de la o tarabă sau pentru că aţi uitat ceva în cameră? Scoateţi cheia din contact, chiar dacă lipsiţi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează câteva secunde!

• Sistemul de alarmă constituie o modalitate eficientă de protejare a autoturismului. Acţionaţi-l permanent!

• Genţile, bagajele, telefoanele mobile, GPS-urile, aparatura electronică sunt bunuri care nu trebuie lăsate la vedere în interiorul maşinii.

Astfel, dacă țineți cont de aceste sfaturi și nu lăsați vigilența să plece în vacanță, vă puteți bucura de un concediu relaxant și distractiv.

Citeste si:150 de lei, cea mai ieftină vacanţă la ţară

Andreea Esca, vacanță de lux doar cu fiica, în Dubai

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net