Începe Campionatul Național de Off Road, la Târgovişte

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Maşinile vor avea trasee extrem de grele
Maşinile vor avea trasee extrem de grele

Cea de-a 6 a etapă a Campionatului Național de Off Road, denumită CORB Adventure Days 2016, are loc în perioada 6-9 octombrie, la Târgovişte. Vor fi 3 zile de aventură pe frumoasele plaiuri dâmbovițene, pe trasee ce vor însuma 600 km, împărțiți diferit pentru cele trei clase organizate conform Regulamentului Sportiv al Comisiei Naționale de Off Road.

Pentru cei interesaţi să vadă maşinile participante, pe platforma din Piaţa Tricolorului s-a organizat un parc tehnic. Tot aici, sâmbătă, începând cu ora 10.00 şi până la întoarcerea maşinilor din concurs, va avea loc o sesiune de prezentare și instruire cu Freewheel Monsters, cel mai simpatic vehicul electric cu două roți.

Duminică, 9 octombrie, începând cu orele 10:00, va avea loc ultima probă din cadrul concursului, Trialul urban, probă extrem de spectaculoasă și la îndemâna spectatorilor. O parte din taxa de înscriere în acest concurs va fi donată Fundației Make a Wish.

Roxana Ciuhulescu este prezentatoarea evenimentului
Roxana Ciuhulescu este prezentatoarea evenimentului

Iată programul evenimentului în aceste zile:

Vineri, 7 octombrie 2016 – ziua 1 concurs

09:45 - startul oficial (din Piața Tricolorului)

18:30 -  finish ziua 1 de concurs (întoarcere în PiațaTricolorului)

Sâmbătă, 8 octombrie 2016 – ziua 2 concurs

09:45 pornire în coloană (din Piața Tricolorului)

18:30  finish ziua 2 de concurs

10:00 – 20:00 Test drive Freewheel Monsters (PiațaTricolorului) 

Duminica, 9 octombrie 2016 – ziua 3 concurs (Trial)

09:45 - deplasare în coloană de la Hotel Valahia/PiațaTricolorului la Trial

10:30 - start Trial (terenul aflat între benzinăria Mol – ieșirea dinspre Pucioasa & complexul residențial Class Park)

13:30 - terminarea Trialului (estimare)

13:30 - 14:00 runda de participare (din postura de copilot) a spectatorilor, cu achitarea unei taxe. Sumele astfel strânse se vor vira către  Fundația Make a Wish;

13.30 - 14.15 Concert Trupa Bluemotors

14.15 - Festivitatea de Premiere



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
serbarea abecedarului captura video jpg
telefon mobil smartphone istock jpg
Scari rulante FOTO Shutterstock
Case modulare  Foto Freepik (2) jpg
cafea istock jpg
Cabana Omu, Stația Meteo FOTO Mugur Gavrilă / Facebook
inghetata cu palinca tiktok jpg
victor paul dobre observator webp
image
image