Ingredientul care stă la baza oricărui cuplu sudat
Unul dintre ingredientele de bază ale unui cuplu sudat este intimitea emoţională. Intimitatea la nivel emoţional se dezvoltă atunci când ambii, sau toţi cei implicaţi într-o relaţie, se simt în siguranţă, unul faţă de celălalt.
Vorbim de intimitate emoţională în relaţia de cuplu atunci când între cei doi parteneri există înţelegere în profunzime şi dragoste. Nu doar comunicarea activă, empatică, stau la baza intimităţii emoţionale. Intimitatea emoţională se creează prin şi creează la rândul ei o viaţă sexuală satisfăcătoare pentru ambii parteneri. Astfel spus, dacă ne simţim conectaţi cu cel de lângă noi, cel mai probabil vom avea şi o viaţă sexuală împlinită, iar aceasta ne va face la rândul ei să ne simţim şi mai apropiaţi
Dar pentru cele mai multe cupluri, a discuta deschis despre acest capitol este un subiect tabu, iar asta pentru că, de multe ori, a construi o relaţie şi o viaţă sexuală satisfăcătoare sunt aspecte tratate separat când, de fapt, tocmai ele constituie împreună intimitatea emoţională.
Aşadar, pentru a ne conecta cu adevărat cu partenerul, este necesar să abordăm şi acest subiect, discutând despre ceea ce ne place amândurora şi ţinând cont de ceea ce aflăm despre partener. Este important să învăţăm să iniţiem sexul şi să refuzăm, să găsim metode de a-l face mai interesant tot timpul , dar şi prin care să ne conectăm mai mult.