Iubita mea are orgasme multiple. E normal?
Florin are o relaţie cu o fată mult mai tânără decât el. El vrea să ştie dacă e normal ca ea să aibă multe orgasme. Uite ce sfaturi i-a dat Ioana cititorului nostru!
“Dragă Ioana, mă numesc Florin, sunt un tip matur şi am o relaţie cu o doamnă mult mai tânără decât mine. Deocamdată totul funcţionează foarte bine, ne înţelegem perfect. Îmi este alături, mă susţine, iar sexul este minunat. Însă, am o nedumerire. În timpul actului sexual, ea are foarte multe orgasme, 10/15 cel puţin. Crezi că este normal să se întâmple aşa ceva? Sigur între noi există şi un sentiment de iubire şi mă gândesc că poate şi asta o face să se simtă bine cu mine.”
Dragă Florin, am citit cu plăcere şi interes scrisoarea ta şi recunosc că am ales-o intenţionat. Vreau să scot în evidenţă faptul că, şi în cuplurile în care diferenţa de vârstă e mai mare, ambii parteneri se pot simţi bine din punct de vedere sexual. Ceea ce mi-ai spus despre iubita ta, că nu ştii dacă este normal să aibă foarte multe orgasme în timpul partidei de sex, nu trebuie să te îngrijoreze. Ba din contră, ar trebui să-ţi dea o mare satisfacţie. Tind să cred că ea este o femeie care se simte bine în pielea ei, care îmbrăţişează sexualitatea cu mare plăcere şi din acest motiv ajunge să se bucure de orgasme multiple în timpul actului sexual. Oare câţi bărbaţi nu şi-ar dori să-şi satisfacă partenerele pe deplin sexual şi să le determine să aibă parte de orgasme multiple?
O femeie poate avea în timpul actului sexual un orgasm, nici unul sau mai multe. De exemplu, sunt femei care nu sunt în stare să ajungă la orgasm sau îl obţin mai greu şi altele care sunt capabile să trăiască orgasme în serie, minute în şir, în timpul sexului. Pentru unele dintre ele penetrarea e suficientă pentru a se bucura de orgasme multiple. Sfatul meu e să nu te mai îngrijorezi, să te bucuri în continuare de iubita ta mult mai tânără şi de momentele intime pe care le petreci alături de ea.
E foarte important să ştiţi că există şi femei multiorgasmice, nu foarte multe, ce-i drept. Orgasmul multiplu implică, de fapt, mai multe orgasme care au loc unul după altul şi care au ca efect o stare de satisfacţie maximă.
Dacă ai o problemă în amor şi vrei sfatul sex-expertei, scrie-ne la adresa str. Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, menţionând pe plic “pentru Ioana”, sau pe e-mail sex@click.ro. Scrisorile îşi vor găsi răspunsul în această pagină sau pe site-ul click.ro