Jocuri care au prevăzut viitorul, de la situația din Coreea de Nord la Putin
De la prezicerea războiului din Georgia și până la succesiunea lui Kim Jong- un, aceste jocuri video prezic destul de bine evenimentele din lumea reală, scriu cei de la Playtech.ro.
Viitorul preconizat de jocurile video nu este niciodată unul bun. Majoritatea țărilor se află în război cu altele, într-un peisaj apocaliptic sau, și mai rău, lumea e înrobită de roboți sau extratereștri, iar drepturile noastre sunt limitate în fața progreselor tehnologice. Cine ar vrea să se întâmple așa ceva? Nimeni, evident, dar asta nu înseamnă că jocurile video nu sunt bune în prezicerea viitorului.
Bine, lucrurile nu se întâmplă la fel ca în lumea virtuală, dar au existat momente în care lucrurile și evenimentele din jocurile video au avut loc și în lumea reală, ceea ce e puțin ciudat. Bine, dacă ai sta ani de zile să-ți faci mii și mii de filme despre cum o să arate un eveniment și, implicit, viitorul, e foarte probabil ca unul din ele să se nimerească. E un fel de alba-neagra, doar că te sperie, nu te bucură.
Ei bine, există multe astfel de jocuri video care fac o conexiune cu evenimentele petrecute după ce acestea s-au lansat, dar aceste zece jocuri video parcă prezic în detaliu unele dintre cele mai importante evenimente și situații din ultimii ani.