Lipsa comunicării şi iniţierii unei partide de sex, greşeli frecvente în relaţie

Ultima actualizare:

    Lipsa comunicării şi iniţierii unei partide de sex sunt cele mai mari greşeli pe care le putem face în intimitatefoto:123RF
Lipsa comunicării şi iniţierii unei partide de sex sunt cele mai mari greşeli pe care le putem face în intimitatefoto:123RF

Celor mai multe persoane le este aproape imposibil să treacă peste timiditate, ruşine, prejudecăţi. Puţine sunt cuplurile pe care le auzim că au o comunicare bună din punct de vedere sexual. Nu suntem roboţi, nu ştim ce e în mintea celui de lângă noi sau ce îşi doreşte, dacă nu discutăm.

Lipsa comunicării şi iniţierii unei partide de sex sunt cele mai mari greşeli pe care le putem face în intimitate. Ar fi interesant să aflăm câte partide de sex s-au irosit pentru că unul dintre parteneri n-a avut curajul să arate că vrea să facă dragoste, iar celălalt n-a îndrăznit pentru că s-a simţit nedorit sau pentru că, pur şi simplu, s-a săturat să fie mereu el cel care iniţiază sexul.

Pe lângă faptul că relaţia va avea de suferit, din cauza dezechilibrului dorinţei, nici noi nu ne vom simţi prea bine pentru că nu ne exprimăm deschis şi uşor poftele sexuale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net