Medicii veterinari avertizează: „Nu le dați câinilor gustări de la masa de Crăciun. Pot avea reacții adverse!”

Oferirea unei bucățele de mâncare de pe masa de Crăciun câinelui tău poate părea un gest inofensiv, însă această gustare bine intenționată ar putea fi extrem de dăunătoare pentru sănătatea lui.

Câine costumat de Crăciun
Câinii nu ar trebui să consume mâncare de la masa de Crăciun (Foto: GettyImages)

Carnea gătită de Crăciun nu este bună pentru câini

 „Câinii care mănâncă aceleași alimente în fiecare zi pot reacționa prost dacă le oferi o gustare,” a declarat Joe Inglis, șeful Departamentului de Știință Veterinară și Nutriție de la Biome9, pentru Country Living. „Unii oameni le dau câinilor lor o cină cu curcan de Crăciun, dar aceștia nu au mai mâncat așa ceva înainte. Unii câini nu sunt foarte buni la digerarea unor astfel de alimente.”

Nu le dați câinilor sarmale (Foto: Shutterstock)
Nu le dați câinilor sarmale (Foto: Shutterstock)

Românii consumă în mod tradițional porc la masa de Crăciun. Oricum ai găti-o, această carne e prea grasă pentru ei, așa că cel mai bine nu le dai să guste deloc, oricât de adorabili sunt atunci când „cerșesc” la masă. 

Deserturile, complet interzise pentru animalele de companie

Dulciuri de Crăciun
Dulciurile sunt otrăvitoare pentru câini (Foto: GettyImages)

Câinii nu ar trebui să consume absolut deloc deserturi precum budinci, prăjituri sau ciocolată, din cauza conținutului ridicat de zahăr, grăsimi și lapte, dar și a cofeinei și teobrominei din ciocolată, care sunt extrem de toxice pentru ei.

Unele dulciuri conțin xilitol, un îndulcitor care poate duce la scăderea glicemiei și insuficiență hepatică. În plus, panettone-ul, care a devenit tot mai popular pe masa de Crăciun, poate provoca insuficiență renală pentru câini, conform New York Post.

Evitați să le dați nuci câinilor

Nucile sunt toxice pentru câini (Foto: Shutterstock)
Nucile sunt toxice pentru câini (Foto: Shutterstock)

Nucile trebuie evitate! Deși nu toate tipurile de nuci sunt toxice pentru ei, acestea au un conținut ridicat de grăsimi, ceea ce „poate duce la obezitate și pancreatită”. Nucile de macadamia sunt deosebit de periculoase și pot provoca „slăbiciune, vărsături și diaree” dacă sunt ingerate de câini.

Ceapa și usturoiul sunt toxice pentru câini

Nici ceapa nu este bună pentru câini (Foto: Shutterstock)
Nici ceapa nu este bună pentru câini (Foto: Shutterstock)

Ceapa și usturoiul, ingrediente obișnuite în multe preparate de Crăciun și nu numai, sunt foarte toxice pentru câini.

Ele fac parte din familia allium, care conține compusul tiosulfat, un element otrăvitor pentru câini. Ingerarea tiosulfatului „poate provoca daune celulelor roșii și anemie hemolitică”, conform American Kennel Club.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nepoții Regelui Suediei profimedia 0947513002 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
trauma bonding jpg
mesaj banescu jpg
Marcel Ciolacu declaratii dupa alegerile parlamentare 2024  Foto Inquam Photos  Octav ganea (6) jpg
porci jpg 1 jpg
crin antonescu inquam jpg
Camera Deputatilor FB jpg
femeie in zapada jpg
aeroport heathrow gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net