Motivul pentru care hotelurile folosesc lenjerii albe și prosoape impecabile. Secretul din spatele acestei alegeri

Lenjeriile de pat și prosoapele din majoritatea hotelurilor sunt albe, iar acest detaliu a atras atenția de-a lungul timpului. Nu puțini au fost cei care s-au întrebat care este motivul pentru care hotelurile folosesc aproape exclusiv lenjerii și prosoape albe.

Cameră de hotel. Foto: Pixabay
Cameră de hotel. Foto: Pixabay

Specialiștii susțin că lenjeria albă și prosoapele impecabile din hoteluri sunt alese pentru a transmite senzația de prospețime și curățenie.

„După siguranță, curățenia este întotdeauna prioritatea principală a unui hotel. Lenjeria albă, impecabilă, le amintește oaspeților cât de curat este hotelul”, a explicat Delane McCoy, director general în cadrul Coury Hospitality, pentru publicația Travel + Leisure.

„Acest lucru îi ajută și pe angajații noștri”

Patul este principalul punct de atracție al unei camere de hotel, astfel că, încă din primele secunde, atenția este îndreptată către acesta. Lenjeria albă de pat conturează senzația unui spațiu proaspăt curat și igienizat, iar orice urmă de murdărie devine imediat vizibilă, ceea ce înseamnă că personalul de curățenie este nevoit să schimbe lenjeria ori de câte ori aceasta se murdărește.

„Acest lucru îi ajută și pe angajații noștri să identifice rapid lenjeriile care au nevoie de curățare suplimentară sau care trebuie schimbate”, a spus Brooks Ferring, proprietarul hotelului The Berkeley din Denver.

Albul este asociat cu luxul și opulența, astfel că o cameră cu lenjerii albe transmite ideea unui spațiu curat și nou, indiferent de designul acestuia.

Care este recomandarea designerilor de interior 

De asemenea, un alt avantaj este faptul că albul nu se decolorează, ceea ce înseamnă că rezistă la temperaturile ridicate din mașina de spălat.

„Albul nu se decolorează”, a explicat Craig Strickler, președintele Valor Hospitality Partners Americas, pentru Travel + Leisure.  

Designerii de interior recomandă să avem și acasă lenjerii albe, deoarece acestea funcționează ca o bază neutră și se potrivesc oricărui stil de amenajare. De asemenea, albul evidențiază elementele decorative din cameră, oferă luminozitate și creează impresia unui spațiu aerisit.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto png
colaj varfu om png
ploaie png
rosii png
image png
rusalii png
digi foto digi jpeg
image png
image
image