O bătrânică de 80 de ani e cea mai periculoasă criminală din Canada
Arată ca o bunicuță blândă care n-ar fi în stare să omoare o muscă. Totuși, femeia în vârstă de 80 de ani a fost poreclită „Văduva neagră” de către poliția canadiană, care susține că este una dintre cele mai periculoase criminale din țară.
Melissa Ann Shepard a fost eliberată, vineri (18 martie), după ce și-a petrecut ultimii trei ani din viață în spatele gratiilor. Autoritățile au emis o avertizare pentru bărbații în vârstă, sfătuindu-i să se ferească de cea supranumită „Văduva neagră”, potrivit mirror.co.uk.
Femeia este cunoscută pentru că obișnuia să-și caute victimele în bărbații pe care îi lua în căsătorie sau cu care avea relații amoroase. Melissa Ann Shepard și-a ucis unul dintre soți, iar altuia i-a otrăvit băutura în luna de miere.
În plus, „Văduva neagră” a furat mii de dolari de la un fost iubit, pe care l-a cunoscut pe un site de matrimoniale, după care i-ar fi otrăvit înghețata. „La început, mi s-a părut foarte drăguță”, a mărturisit victima, Alex Strategos (84 de ani). „Am fost la spital. Ea m-a trimis acolo”, a povestit el.
Și-a otrăvit și călcat soțul cu mașina
Între anii 1977 și 1991, a săvârșit sentințe pentru peste 30 de acuzații diferite de fraude. În anul 1992, a fost găsită vinovată de omor, după ce și-a drogat al doilea soț și l-a călcat cu mașina de două ori. Shepard a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru uciderea lui Gordon Stewart, dar a fost eliberată condiționat doar doi ani mai târziu.
Apoi, în 2005, a fost închisă pentru cinci ani după ce a recunoscut cinci acuzații, printre care cea de furt, împotriva lui Strategos, de la care ar fi furat aproape 30.000 de dolari. După ce a fost eliberată din penitenciare, femeia a început să aibă o relație cu Fred Weeks, după ce a bătut, din senin, la ușa casei lui.
Și-a otrăvit noul consort timp de câteva săptămâni
Pensionara i-a spus bărbatului că se simțea singură, iar acesta se afla în aceeași situație. Cei doi s-au căsătorit câteva săptămâni mai târziu, iar apoi au plecat în luna de miere, în Terranova. După toate acestea, bărbatul ajunsese să nu se mai poate încălța singur sau să meargă și avea pierderi de memorie. La câteva săptămâni, Weeks a căzut din pat și a fost transportat la spital, unde medicii au descoperit că acesta avea droguri în organism.
„Văduva neagră” a fost acuzată de tentativă de omor, pledând vinovată pentru acuzațiile de administrare de substanțe nocive. A fost închisă pentru doi ani, nouă luni și 10 zile pentru crimele ei împotriva noului soț, care a fost apoi eliberat din spital. Victima a declarat, recent, că Shepard este o actriță foarte bună. „M-a mințit pentru foarte mult timp, spunându-mi poveștile ei... tot ce mi-a spus a fost o minciună”, a mărturisit vârstnicul.
Autoritățile se tem că va „lovi” din nou
Un alt soț al Melissei Ann Shepard, Robert Friedrich, a murit în urma unui stop cardiac suferit în anul 2002, la numai un an după ce s-au cunoscut pe un site de matrimoniale.
Odată cu eliberarea femeii din închisoare, polițiștii canadieni i-au avertizat pe bărbații singuri de vârstă apropiată cu a ei să se țină departe de „Văduva neagră”. Autoritățile se tem că Melissa An Sheperd va ataca din nou.