„O zi a rușinii”. Anul în care Rusia comunistă a vrut să invadeze România condusă de Ceaușescu
1968 a fost un an de cotitură în istoria relațiilor dintre statele din „lagărul socialist”, dar și momentul de maximă glorie pentru Nicolae Ceaușescu, liderul de la București. Atunci, URSS a vrut să invadeze România, în contextul în care trupele Tratatului de la Varșovia, echivalentul socialist al NATO, au ocupat Cehoslovacia sub comanda Armatei Roșii. Ceaușescu nu doar că a refuzat categoric implicarea în acțiune, dar a și lansat un atac public dur împotriva invaziei, într-un miting organizat în Piața Republicii (fosta Piața Palatului, actuala Piața Revoluției), unde sute de mii de români l-au aclamat pentru fermitatea poziției sale naționaliste.
1968 a fost un punct de cotitură pentru relațiile dintre țările din lagărul socialist și momentul de glorie al lui Nicolae Ceaușescu, devenit simbolul rezistenței față de Moscova. În contextul în care URSS și aliații săi din Tratatul de la Varșovia ocupau Cehoslovacia, România condusă de Ceaușescu a refuzat ferm să participe la invazie și a condamnat public acțiunea.
Discursul rostit în 21 august, în fața unei mulțimi uriașe din Piața Republicii, rămâne cel mai curajos moment al liderului român:
„Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia constituie o mare greşeală şi o amenințare pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume şi este o zi a rușinii pentru mișcarea internaţională.
Nu există nici o justificare şi nu există nici un motiv care să facă admisibilă, fie şi numai pentru o clipă, ideea unei intervenții în treburile interne ale unui stat socialist frățesc (…)
Nici un străin nu are dreptul de-a spune ce formă trebuie să capete construirea socialismului”, declara Nicolae Ceaușescu, potrivit amintiridincomunism.wordpress.com, în fața unei mulțimi de români în delir, chiar și-n fața televizoarelor, sau a aparatelor de radio.
Amenințări la graniță și sprijin din afară
Această ieșire a provocat îngrijorare reală în rândul elitei comuniste de la București. Ion Gheorghe Maurer recunoștea după 1989 că discursul nu fusese discutat în partid, iar Ceaușescu a decis să parieze totul pe o poziție naționalistă și antirusă. Pe fundalul zvonurilor tot mai persistente privind o posibilă invazie sovietică, inclusiv prin Ungaria și Bulgaria, Ceaușescu a luat măsuri defensive: înființarea Gărzilor Patriotice, introducerea pregătirii militare obligatorii în școli și planul de rezistență „Rovine-IS-70”, elaborat de Direcția a XI-a a Securității.
La granițele României fuseseră masați peste 200.000 de soldați sovietici, iar nave ale flotei URSS staționau în Marea Neagră. Se contura astfel o amenințare iminentă.
Liderul comunist chinez Zhou Enlai i-a transmis lui Ceaușescu sprijinul Chinei, iar președintele american Lyndon Johnson avertiza Moscova: „Nu asmuţiţi câinii războiului”. În același timp, diplomații occidentali îi cereau Bucureștiului să tempereze tensiunile, considerând o eventuală invazie o „problemă internă a Pactului de la Varșovia”.
După întâlnirea din 25 august cu ambasadorul sovietic Ivan Basov, tonul propagandei românești s-a schimbat vizibil. Diplomatul Gheorghe Lupeș relata că Basov ar fi transmis telefonic la Moscova: „Am vorbit cu comandantul, nu va mai lătra”.
Indiferent de legendele despre arme secrete sau rezistență armată, cert este că URSS nu a atacat România. Ceaușescu a câștigat atunci nu doar timp, ci și o imagine de lider rebel în blocul socialist, imagine care i-a adus susținere externă și l-a menținut la putere până în decembrie 1989, când tot o adunare în aceeași piață i-a pecetluit soarta.
