Obiceiuri proaste care te fac să mănânci prea mult

Ultima actualizare:

În ziua de azi, prea puţini oameni mănâncă de foame, în adevăratul sens al cuvântului. Majoritatea mâncă de poftă, pe sistem nervos, sau pur şi simplu uită să se mai oprească. Din această cauză, se ridică de la masă cu o senzaţie de preaplin şi un mare sentiment de vinovăţie. Cu siguranţă undeva fac nişte greşeli, au obiceiuri proaste de care e bine să scape.

  • Confunzi setea cu foamea. Potrivit nutriţioniştilor citaţi de popsugar.com, multe persoane spun că le e foame când, de fapt, organismul lor are nevoie de hidratare. Sfatul este ca, înainte să dai iama în mâncare, să bei un pahar cu apă. Aşteaptă 20 de minute să vezi dacă încă te mai gândeşti la mâncare.
  • Sari peste micul dejun. La prima masă a zilei poţi să mănânci după pofta inimii. Caloriile se vor arde pe parcursul zilei. Dacă însă o ratezi, sunt mari şanse ca la prânz să cazi pradă foamei şi să-ţi pui prea mult în farfurie.  
  • Nu ciuguleşti între mese. Mulţi cred că acesta e un obicei nesănătos, însă nu au dreptate. Depinde „ce” ciuguleşti. Dacă alegi chips-uri, covrigei, produse de patiserie, atunci evident că rişti să te îngraşi. Însă dacă mănânci fructe, un iaurt, nuci, alune, migdale, îi vei furniza organismului nutrienţii necesari şi nu vei da iama în mâncare, la următoarea masă.
  • „Scapi” prea multă mâncare în farfurie. Apoi, dacă tot ai pus-o, îţi zici că e păcat să o arunci şi, chiar dacă în principiu eşti sătul, se mai găseşte puţin loc în stomac. Ideea e să te ridici de la masă când încă îţi mai e puţin foame, nu atunci când abia mai respiri de sătul ce eşti.
  • Mănânci în faţa televizorului sau a calculatorului. În felul acesta nu te vei concentra pe ce ai în farfurie, pe mestecat încet, pe conştientizarea senzaţiei de saţietate. În schimb, „te uiţi” mâncând şi realizezi, poate la finalul emisiunii urmărite, că eşti mult prea sătul.

Nu mânca niciodată în faţa calculatorului!
Nu mânca niciodată în faţa calculatorului!
  • La fel se întâmplă şi când mergi cu prietenii la restaurant. Rişti să te antrenezi la mâncare şi, pe tot parcursul întâlnirii, cât stai la masă, mănânci încontinuu. Iar când se termină, mai comandaţi un desert, un frappe... doar nu puteţi sta cu masa goală, nu?! Ca să nu mai spunem că, la restaurant, porţiile sunt mai generoase decât acasă.
  • Foloseşti farfurii prea mari. În ele, mâncarea pare mai puţină decât în nişte farfurii mici, spun psihologii.
  • Mănânci pe sistem nervos. Dacă recunoşti acest lucru, încearcă un exerciţiu simplu: de fiecare dată când te întinzi după mâncare, pune-ţi întrebarea „chiar îmi e foame?”. Se pare că funcţionează asupra psihicului. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net