Operația estetică ce i-a ruinat viața unei femei: nu-și mai poate închide ochii nici în somn. Ce au descoperit autoritățile?
O femeie din China trăiește o dramă de când a fost victima unei intervenții eșuate în zona pleoapelor. Aceasta nu mai poate închide ochii nici măcar atunci când vrea să doarmă și lăcrimează continuu. Operația a avut loc acum șase ani, iar victima încă se luptă în instanță cu așa-zisul medic. Ce au descoperit anchetatorii?

Victima a trecut printr-un adevărat coșmar după o intervenție estetică menită să-i modifice aspectul pleoapelor, iar la șase ani de la operație încă suferă de pe urma complicațiilor. Nu își poate închide ochii complet nici măcar în somn.
Intervenția estetică ce i-a adus coșmarul unei femei
Wang, așa cum e cunoscută în mediul online, s-a prezentat în iunie 2020 la o clinică de chirurgie estetică din orașul Suzhou, provincia Jiangsu, pentru o operație de creare a „pleoapei duble”. Aceasta este una dintre cele mai populare intervenții estetice din estul Asiei. Pentru procedură ea a plătit aproximativ 1.800 de dolari, conform South China Morning Post.
Cea care a efectuat intervenția a fost o femeie pe nume Meng, care pretindea că este directoare de marketing a clinicii respective. Complicațiile au apărut chiar în seara în care a fost efectuată intervenția chirurgicală. Wang a acuzat dureri oculare, pleoapele i s-au întors pe dos și i s-a acumulat lichid. Imediat, ea a ajuns de urgență la spital.
„Am sunat-o pe Meng, care mi-a spus că voi fi bine în câteva zile. După aceea, mi-a refuzat întotdeauna apelurile telefonice. Medicii de la spitalele mai mari au descoperit că Wang îmi tăiase glanda lacrimală și efectuase operația greșită la pleoape. Mi-au sugerat să fiu supusă unei alte intervenții chirurgicale pentru a remedia eroarea”, a declarat Wang, conform sursei menționate.
Ce au descoperit autoritățile
În 2022, autoritățile locale au constatat că dizabilitatea cu care a rămas Wang poate fi încadrat la gradul IX, aceasta fiind cea mai gravă în China. De asemenea, după investigații s-a constatat faptul că Meng nu deținea niciun certificat de calificare medicală, iar clinica nu avea licență de funcționare. La câteva luni după operația lui Wang, locația a fost închisă.
„Această operație m-a lăsat cu probleme serioase. Mi-a fost rușine să lucrez sau să mă întâlnesc cu cineva. Am suferit de depresie și insomnie după aceea”, a spus Wang.
Victima a dat-o în judecată pe Meng, însă înainte de pronunțarea unei sentințe, cele două părți au ajuns la un acord prin care Wang urma să primească despăgubiri de 125.000 de dolari. În schimb, ea trebuia să șteargă toate postările despre caz și să nu mai sesizeze autoritățile sau presa. Contractul prevedea că, dacă încalcă această promisiune, va fi obligată să restituie 59.000 de dolari.
După primirea banilor, Wang a susținut că persoana responsabilă de operație a publicat pe internet videoclipuri în care o insulta și îi defăima familia. Drept răspuns, rudele femeii au făcut publice documente care demonstrau că aceasta practica medicina fără autorizație. Cazul a revenit în instanță, iar la începutul acestui an judecătorii au decis că Wang a încălcat acordul și trebuie să returneze cei 59.000 de dolari. Femeia a contestat decizia, însă solicitarea sa a fost respinsă.

































