Povestea fascinantă a domnitorului considerat „prinţul aurului”. A murit executat
Pe 15 august 1714, într-o zi de Sfânta Maria, lumea creștină a fost cutremurată de moartea lui Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești timp de peste un sfert de secol, executat la Constantinopol împreună cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și sfetnicul său apropiat, Ianache Văcărescu. Moartea sa, la doar 60 de ani, a pus capăt unei domnii marcate de bogăție, diplomație și jocuri de putere între marile imperii ale vremii.
De la copil orfan la conducător al Țării Românești
Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, la Brâncoveni, într-o veche familie boierească. Tatăl său, postelnicul Papa, a fost ucis în timpul răscoalei seimenilor din 1655, iar copilul de numai un an a rămas în grija unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, unul dintre marii umaniști ai epocii.
Brâncoveanu a primit o educație aleasă, învățând limba greacă, turca, latina și slavona. Primele experiențe politice le-a dobândit prin misiuni diplomatice la Constantinopol și în Transilvania. S-a căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, și au avut împreună 11 copii: patru fii și șapte fiice, scrie Descopera.ro.
Epoca Brâncovenească – o sinteză între Orient și Occident
Urcat pe tron în 1688, Brâncoveanu a domnit peste 25 de ani, o perioadă lungă pentru acele vremuri tulburi. Sub conducerea sa, Țara Românească a cunoscut progres economic, reforme fiscale și modernizarea administrației. A încurajat dezvoltarea culturii și a artei, punând bazele stilului brâncovenesc, o îmbinare originală între tradiția răsăriteană și influențele occidentale.
Domnia sa a fost însă și o permanentă luptă diplomatică. Între Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia, Brâncoveanu a jucat un rol de echilibru, schimbându-și alianțele în funcție de interese, cu scopul de a păstra autonomia Munteniei.
„Prinţul aurului” și căderea sa
Bogățiile uriașe pe care le deținea i-au atras admirația, dar și invidia. Dărnicia și generozitatea sa, menite să cumpere liniștea politică și bunăvoința dregătorilor otomani, i-au adus supranumele de Altan-beg – „Prințul aurului”.
Însă tocmai aceste comori au devenit pretextul pentru prăbușirea sa. Rivalitățile cu familia Cantacuzino și intrigile de la Poarta Otomană au dus la mazilirea lui. După ce otomanii au înfrânt Rusia în 1711, Brâncoveanu nu a mai beneficiat de protecția tacită pe care o avea. În 1714, a fost arestat, dus la Constantinopol, iar averile sale imense au fost confiscate.
Martiriul Brâncovenilor
În ziua de 15 august 1714, de Adormirea Maicii Domnului, Brâncoveanu și cei patru fii ai săi au fost aduși în fața Sultanului Ahmed al III-lea și condamnați la moarte prin decapitare. Li s-a oferit șansa de a-și salva viața dacă treceau la islam. Răspunsul domnitorului a rămas înscris în istorie ca testament al credinței și demnității:„Fiii mei, fiți cu inimă vitează și nu băgați seama de moarte. Am pierdut tot ce am avut pe lumea aceasta, dar sufletul nostru să-l mântuim și să-l spălăm în sângele nostru.”
Execuția sa și a copiilor săi a șocat întreaga lume creștină.
De la „Prințul aurului” la Sfinți Mucenici
În 1992, Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Brâncoveanu și pe fiii săi sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni, ziua de pomenire fiind 16 august. Astfel, domnitorul care a fost cândva simbol al bogăției și puterii lumești a devenit simbol al credinței și al jertfei.
Moștenirea sa rămâne una dublă: pe de o parte, imaginea unui domnitor diplomat și rafinat, supranumit „Prințul aurului”, pe de altă parte, a unui martir creștin care a murit pentru credință, lăsând Țării Românești una dintre cele mai puternice lecții de demnitate.
