Scandalul amoros care a cutremurat Țara Românească. Cine a fost domnitorul care și-a trimis nevasta la ospiciu pentru a se căsători cu amanta

Unul dintre cele mai controversate episoade din istoria românilor a izbucnit în secolul al XIX-lea, atunci când domnitorul Gheorghe Bibescu a sfidat opinia publică, Biserica și elitele politice pentru a fi alături de femeia pe care o iubea – frumoasa Marițica Văcărescu.

Gheorghe Bibescu și Maria Ghica, amanta sa
Gheorghe Bibescu și Maria Ghica, amanta sa

În 1844, domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a decis să divorțeze de soția sa, Zoe Brâncoveanu, pentru a se putea căsători cu amanta sa, Marițica Ghica (născută Văcărescu). Decizia sa a provocat un scandal de proporții, într-o epocă în care divorțul era aproape imposibil, mai ales pentru un conducător de țară.

Situația era cu atât mai scandaloasă cu cât Marițica era deja căsătorită, mamă a patru copii, și trăia de mai bine de patru ani alături de Vodă, în concubinaj, chiar în Palatul Domnesc.

Marițica, o femeie frumoasă, ambițioasă și educată

Născută în 1815 la București, Maria Văcărescu provenea dintr-o familie boierească de seamă. Tatăl ei, Nicolae Văcărescu, și bunicul, Ienăchiță Văcărescu, au fost figuri marcante ale culturii române. Rămasă orfană, Marițica a fost crescută de familia Ghica și s-a căsătorit, în 1834, cu Costache Ghica, un boier influent, dar considerat superficial de contemporani.

Ambițioasă din fire, Marițica își dorea din tinerețe să devină doamnă a țării. Și-a îndemnat soțul să candideze pentru tron, dar în cele din urmă alegerile din 1842–1843 au fost câștigate de Gheorghe Bibescu, sprijinit de ruși și de influența averii soției sale, Zoe Brâncoveanu.

Întâlnirea dintre Marițica și noul domnitor a fost una decisivă. Se spune că la ceremonia de încoronare, apariția ei în toată splendoarea a fost momentul în care Vodă s-a îndrăgostit iremediabil. De acolo, a început un scandal care avea să zguduie întreaga societate valahă.

Pentru iubirea Marițicăi, Bibescu a fost gata de orice

În ciuda faptului că ambii erau căsătoriți și aveau copii, Gheorghe Bibescu nu s-a dat în lături de la nimic. A trimis-o pe Zoe Brâncoveanu, despre care se știa că suferă de o formă de tulburare bipolară, la sanatorii din Viena și Paris, pentru a putea locui cu Marițica în palat.

Obținerea divorțurilor s-a dovedit dificilă. Adunarea Boierească și Mitropolitul Neofit s-au opus cererii lui Bibescu. Supărat că familia Ghica se opunea relației, domnitorul l-a îndepărtat pe Costache Ghica din funcția de spătar. Marițica, între timp, a obținut cu greu divorțul.

Bibescu a mituit înalți oficiali otomani, a cerut dezlegare de la Patriarhia Ecumenică și, în cele din urmă, a reușit să-l înlocuiască pe Mitropolitul Neofit cu Meletie al III-lea, care a acceptat să acorde divorțul. Astfel, în 9 septembrie 1845, la Focșani, Gheorghe Bibescu și Marițica s-au căsătorit în mod oficial, în cadrul unei ceremonii fastuoase, scrie historia.

Cum s-a sfârșit povestea lor de iubire

Scandalul nu s-a încheiat nici după oficializarea relației. Societatea înaltă o ostraciza pe Marițica, iar reputația lui Bibescu era grav afectată. Cu toate acestea, cei doi au rămas împreună. Din relația lor s-a născut un copil, pe care Marițica l-a adus pe lume în Germania.

Revoluția din 1848 l-a forțat pe domnitor să abdice. Gheorghe Bibescu și soția sa s-au exilat la Viena, apoi la Paris. Căsătoria lor a durat 15 ani, până în 1859, când Marițica a murit, răpusă de cancer, la doar 44 de ani.

Astăzi, povestea lor rămâne una dintre cele mai pasionale și controversate din istoria modernă a României – o iubire trăită împotriva normelor, dar cu prețul reputației, al scandalului și al exilului.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
base si maria jpg
seismograf cutremur istock jpg
jerash jpg
dublin irlanda pixabay jpg
Adrian Sârbu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
notre dame redeschidere jpg
tren, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net