Povestea insulei fantomă din Pacific, unul dintre cele mai înfiorătoare locuri din lume
În Oceanul Pacific, în apropiere de Japonia, la doar 15 kilometri depărtare de portul cu destin tragic Nagasaki, se află o insulă semi-artificială abandonată, al cărei peisaj sumbru îți dau fiori numai când o privești în fotografii.
Deși este doar una dintre cele 500 de insule izolate ale Japoniei, Hashima pare de departe cea mai înfiorătoare. Mai este cunoscută și sub numele Gunkanjima, în traducere, „Insula-cuirasat”, pentru că într-adevăr seamănă cu o navă de război.
Este împrejmuită de ziduri înalte de beton, în interior ridicându-se clădirile gri, degradate, parțial dărâmate, fără geamuri, acoperite pe alocuri de vegetație sălbatică, indicând în mod clar că odată ajuns acolo, te afli într-un loc puistiu, abandonat și bântuit.
Pe Insula Hashima obișnuia să fie cândva un orășel foarte dinamic, tipic japonez, dar în urmă cu 40 de ani, întreaga insulă a fost părăsită, lăsând totul în seama timpului să-și pună amprenta pe ceea ce a fost lăsat în urmă. Pe la începutul secolului al XIX-lea, insula nu era locuită de oameni, abia la sfârșitul veacului, celebra companie Mitsubishi a văzut în acest loc un real potențial și a investit în crearea unei infrastructuri. Până în 1916 a creat blocuri cu apartamente pentru minerii și familiile lor care lucrau la extracția de cărbune, precizează TheLineUp.com. treptat, insula a fost dotată cu spații de agrement, școli, piețe, terenuri pentru sport, un teatru, un spital, tot ceea ce are nevoie o mică populație pentru a trăi în liniște, într-un mic orășel.
Viața a început să se degradeze pe Insula Hashima începând cu anii 1930 și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ambițiile industriale ale conducerii japoneze de la acea vreme au avut un impact negativ asupra locuitorilor din insulă. Aici, au fost aduși civili coreeni și prizonieri de război chinezi care au fost obligați să muncească precum sclavii în minele din subteran. Puținii supraviețuitori au transmis poveștile lor posterității, vorbind despre chinurile îndurate, torturi, foamete și muncă până la epuizare.
Abia la sfârșitul anilor 1950 situația s-a mai îmbunătățit, în 1957 fiind adusă pe insula apă potabilă prin conducte și fiind amenajate grădini. În 1959, insula găzduia 5.259 de locuitori și mult timp, Hashima a fost locul cu cea mai mare densitate a populației din lume.
Cu cât industria cărbunelui a scăzut în favoarea celei petroliere, economia Insulei Hashima a intrat din nou în declin. În 1974, Mitsubishi a fost nevoită să închidă minele din subteranul Hashimei, familiile de aici începând să plece în căutarea unui trai mai bun.
Insula a foste redeschisă abia în 2009 pentru turiști, după ce a intrat în patrimoniul UNESCO, fiind special menținută în paragină pentru că asta e ceea ce atrage vizitatorii, dar și producătorii de film care caută locuri abandonate. Sunt organizate periodic turiri pentru vizitatori, însă din cauza riscului crescut de prăbușire a unor clădiri, zonele de explorare sunt limitate.