Poziţia “leneşă” nu este ceea ce pare! Iată ce poate vindeca

Poziţia “leneşă” nu este ceea ce pare! Iată ce poate vindeca

Ultima actualizare:

    Poziţia poate fi realizată chiar şi atunci când bărbatul are o erecţie foarte limitată sau în unele cazuri când aproape că nici n-are erecţiefoto:123RF
Poziţia poate fi realizată chiar şi atunci când bărbatul are o erecţie foarte limitată sau în unele cazuri când aproape că nici n-are erecţiefoto:123RF

Nu este vorba despre a face sex în timp ce vă uitaţi la televizor, sau ronţăiţi o pungă cu chipsuri, sau vorbiţi la telefon. Deşi, dacă faceţi aşa ceva daţi dovadă de lene! Şi de grosolănie! Sau de ambele!

„Poziţia leneşă este recomandată de sexoterapeuţi ca tratament pentru impotenţa parţială. Este preferată de bărbaţii mai vârstnici sau dependenţi de medicamente (de exemplu, cu hipertensiune, colesterol mărit sau care iau antidepresive), care au dificultăţi în obţinerea şi păstrarea erecţiei”, susține Eve Marx în cartea sa „101 lucruri inedite despre sex”.

În poziţia aceasta, ambii parteneri stau pe o parte, “în linguriţă”. Femeia ridică un picior şi împinge posteriorul în afară.

Bărbatul o pătrunde pe la spate. Poziţia poate fi realizată chiar şi atunci când bărbatul are o erecţie foarte limitată sau în unele cazuri când aproape că nici n-are erecţie.

Este de asemenea o opţiune bună pentru cei greoi sau cu unele dizabilităţi. Aspectul cel mai important al poziţiei este că susţine moralul bărbatului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto istock jpg
Design fără titlu (7) png
loto png
Design fără titlu (6) png
femeie frig jpeg
balcon jpg
militari romani MApN jpg
politie anglia marea britanie istock jpg
image
image