Primele războaie din Europa ascundeau ritualuri macabre. Ce au descoperit arheologii în Franța
Noi cercetări realizate pe gropi comune neolitice din nord-estul Franței schimbă radical perspectiva asupra primelor războaie din Europa. Analizele științifice efectuate pe oase și dinți umani arată că violențele extreme petrecute acum mii de ani nu au fost acte haotice sau izbucniri spontane de cruzime, ci episoade atent orchestrate, cu o puternică dimensiune ritualică și simbolică.
Studiul, publicat în prestigiosul jurnal științific Science Advances, aduce dovezi că unele dintre cele mai vechi confruntări armate din Europa au fost urmate de adevărate ceremonii de victorie, în care trupurile învinșilor au fost folosite pentru a transmite mesaje de dominare și putere.
Gropile comune de la Achenheim și Bergheim: indicii despre primele „spectacole” ale violenței
Săpăturile arheologice desfășurate în siturile preistorice de la Achenheim și Bergheim au scos la lumină descoperiri tulburătoare: schelete întregi care prezentau urme repetate de violență severă, dar și gropi în care au fost depuse exclusiv brațe stângi amputate.
Această combinație – execuții brutale și îndepărtarea deliberată a unor părți ale corpului – nu seamănă cu masacrele neolitice obișnuite, asociate, de regulă, cu raiduri rapide sau conflicte pentru resurse. În schimb, tiparul sugerează existența unor ritualuri organizate, menite să umilească inamicii și să consolideze coeziunea grupului victorios.
Arheologii cred că brațele amputate ar fi provenit de la adversari locali uciși în luptă, în timp ce prizonierii aduși din regiuni mai îndepărtate ar fi fost executați în cadrul unor ceremonii publice, cu rol demonstrativ.
Analiza izotopică: cum au aflat cercetătorii cine erau victimele
Pentru a înțelege mai bine identitatea și proveniența celor îngropați, cercetătorii au utilizat analiza multi-izotopică – o metodă care permite reconstruirea dietei, mobilității și nivelului de stres fizic din timpul vieții unei persoane.
Semnăturile chimice din dinți și oase au arătat că multe dintre victime nu erau localnici, ci proveneau din alte regiuni. Acest detaliu susține ipoteza existenței a două categorii distincte de victime:
- inamici locali, uciși în confruntări directe și mutilați post-mortem;
- captivi aduși de la distanță, executați într-un context ceremonial.
Această diferențiere sugerează o practică socială bine structurată, în care violența era integrată într-un sistem simbolic complex.
Violența ca instrument de putere și memorie colectivă
Descoperirile contrazic ideea tradițională potrivit căreia violența preistorică era exclusiv rezultatul luptei pentru resurse sau supraviețuire. În schimb, dovezile indică faptul că, încă din Neolitic, comunitățile umane foloseau războiul ca instrument de afirmare politică și identitară.
Potrivit profesorului Schulting, aceste practici reflectă „o formă de violență transformată în spectacol, memorie și reafirmare a dominației”. Cu alte cuvinte, nu era vorba doar despre eliminarea adversarului, ci despre transmiterea unui mesaj clar către întreaga comunitate – și către eventualii rivali.
Ce schimbă acest studiu în înțelegerea primelor războaie europene
Cercetarea publicată în Science Advances obligă istoricii și arheologii să reevalueze modul în care interpretează primele conflicte armate din Europa. În locul unei imagini simpliste, în care comunități agricole fragile se confruntau sporadic pentru teritorii, se conturează o realitate mult mai complexă: societăți capabile să transforme violența în ritual, simbol și instrument de coeziune internă.
Astfel, oasele descoperite în nord-estul Franței nu spun doar povestea unor morți violente, ci dezvăluie mecanismele sociale prin care puterea era afirmată și consolidată încă din zorii civilizației europene.
