Reguli generale pentru o casă mai ordonată

Ultima actualizare:

    Diana Mihăilă, organizator profesionist ,  ne dezvăluie celebra metodă «KonMari»  de sortare şi depozitare a lucrurilor
Diana Mihăilă, organizator profesionist , ne dezvăluie celebra metodă «KonMari» de sortare şi depozitare a lucrurilor

Adunăm lucruri care ni se par importante, ne obişnuim cu ele în jurul nostru şi nu ne dăm seama când se strâng prea multe. Casa ajunge să pară aglomerată, dezordonată, obositoare. Iar cel mai mare inconvenient al dezordinii este că ne face să pierdem timp preţios căutând lucrurile de care avem nevoie. Diana Mihăilă, primul blogger specializat în organizare, ne dezvăluie câteva soluţii simple, dar de efect.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ţi evaluezi corect situaţia. Să ştii ce obiecte deţii, ce nevoi ai. „E mult mai uşor să te organizezi când ai un control. Gândeşte-te ce-ţi doreşti, ce proiecţii ai peste luni, chiar ani de zile, şi să rezişti tentaţiilor de moment de a-ţi cumpăra lucruri inutile, care suprapopulează spaţiul. Lucrurile cumpărate şi nefolosite ar trebui să ne dea o lecţie despre stilul nostru de viaţă, despre greşelile pe care le facem”, a declarat Diana Mihăilă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Specialiştilor în Soluţii de Organizare, absolventă unui curs american de organizare.

Alocă spaţii specifice tuturor lucrurilor din casă. Dacă ştii că anumite obiecte de igienă le foloseşti, spre exemplu, în baie, le vei ţine în baie, nu împrăştiate prin toată casa, în locuri cu care nu au legătură. Când ai nevoie de orice lucru, vei şti exact de unde să-l iei.

Diana îţi arată cum te  poţi organiza cu o simplă pungă şi un  săculeţ de pânză
Diana îţi arată cum te poţi organiza cu o simplă pungă şi un săculeţ de pânză

Când vrei să-ţi organizezi o încăpere, intră acolo cu un coş în care să pui toate obiectele care nu au ce căuta acolo. „Mulţi cred că nu au o casă ordonată pentru că le lipsesc sistemele ingenioase de stocare, coşuri, cutii drăguţe. Dar nu e nevoie să cumpere nimic. Nici nu-ţi imaginezi câte poţi pune într-o banală pungă de plastic. Sau într-o cutie de pantofi.Metoda japoneză «Kon–Mari»merge pe simplitate. Trebuie pur şi simplu să scapi de lucrurile inutile. Există o regulă a celor 90 de zile care spune că, dacă nu ai folosit un obiect timp de 3 luni, ar fi momentul să iei o decizie cu privire la el. Nu trebuie să-l arunci la gunoi, soluţia fiind fie să-l dăruieşti prietenilor, fie să-l donezi persoanelor nevoiaşe, fie să-l reciclezi”, mai spune specialistul.O altă regulă spune că atunci când cumperi un lucru nou trebuie să scapi de altul vechi. Nu poţi cumpăra şi aduna încontinuu fără să eliberezi spaţiul. Aceeaşi metodă «KonMari» spune că trebuie să păstrăm doar lucrurile care ne aduc bucurie, de care avem nevoie. Pe restul, să le donăm.De asemenea, nu trebuie să duci ordinea într-o extremă strictă, să ai „casa farmacie”. Trebuie să te simţi bine în mediul tău, să se vadă că acea casă e „vie”, locuită.Cum îţi organizezi dulapul

Dacă vrei să ai toate lucrurile în ordine în dulap, să nu mai pierzi timp preţios dimineaţa, căutându-ţi hainele în care să te îmbraci, Diana Mihăilă te ajută să ţi-l organizezi ca la carte. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-l goleşti. Aşa vezi hainele pe care le ai, fiind uşor să le pui pe categorii (bluze la bluze, pantaloni la pantaloni...). Îţi va fi uşor să extragi lucrurile pe care nu le-ai mai purtat de mult timp şi de care e cazul să scapi. Organizează-le pe categorii, pe ţinute sau pe seturi.  Nu ţine pe umeraşe tricouri, jeanşi şi pulovere, ci doar ţesături fine, cămăşi, paltonaşe. Putem folosi umeraşe de sârmă, foarte subţiri, pentru că oferă mai mult spaţiu. Ordonarea pe umeraşe se face în mai multe feluri: le aşezi de la mic la mare, ascendent, sau pe culori. Pentru rafturi, specialistul în organizare a creat „regula lui U” şi „regula lui L”: „Dacă avem sertare lungi şi adânci, punem 3 stive în spate şi două în faţă, locul din mijloc rămâne gol, oferind acces vizual la cele din spate. Regula lui L e pentru rafturile mai înguste, dar tot adânci, unde pui două stive în spate şi una în faţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net