Satul pitoresc din România unde liniștea și tradiția se luptă cu valul de turism. În acest loc s-a născut un mare sportiv
Undeva, la capăt de apă, între stufăriș și bălți tăcute, se află Mila 23 – un sat pescăresc din inima Deltei Dunării.
Aici viața începe devreme, pe la cinci dimineața, când mâinile aspre scutură vintirele, iar respirațiile grele se amestecă cu aburul apei. Este un loc unde liniștea a fost, odinioară, la ea acasă
Astăzi însă, zgomotul motoarelor care străbat canalele cu viteză alungă peștii și transformă tăcerea într-un lux pe cale de dispariție.
Delta dintre sacralitate și goana după bifă
Turismul a adus bani la gurile Dunării, dar a pus o presiune uriașă pe un ecosistem fragil. Pescarii se plâng că zilele cu capturi bogate au rămas amintire, iar păsările par să caute tot mai des refugii ascunse.
În locul Deltăi tăcute, care odinioară era sanctuar pentru viețuitoare, s-a instalat o goană grăbită: turiștii de o zi, adunați pe faleza din Tulcea, bifează Crișan, Sulina, Letea și Caraorman într-o cursă de zece ore.
„Eu nu-i înțeleg pe oamenii ăștia care aleg asemenea stil de a se plimba în Delta Dunării. Până la urmă ce te liniștește? De ce vii în Deltă? Numai ca să mergi într-o viteză?”, se întreabă Lucica Buhaev, administratorul Muzeului Ivan Patzaichin, la ProTV.
Lucica Buhaev este nepoata marelui campion Ivan Patzaichin, născut chiar aici, la Mila 23. În curtea unde și-a petrecut copilăria alături de unchiul său, încearcă astăzi să păstreze vie o altă cursă – aceea pentru o Deltă autentică, liniștită, nealterată.
Muzeul dedicat lui Patzaichin devine uneori doar o oprire rapidă pentru turiștii grăbiți, dar pentru cei care intră cu adevărat înăuntru, locul este o lecție de viață și de identitate.
Pe ulițele satului, câteva suflete încă se agață de obiceiurile vechi. Daniela, o adolescentă localnică de doar 15 ani, își câștigă primii bani ca ghid la muzeu și reușește, prin vocea ei sinceră, să țină vie istoria locului.
Mai încolo, tanti Pașa – Parascovia Ciubotaru – coase plase pescărești, o meserie pe care nimeni altcineva nu o mai practică. Deși se plânge de facturile prea mari și de promisiuni neterminate, nu renunță. Știe că odată cu dispariția peștilor și a liniștii, satul și-ar pierde sufletul.
Între modern și autentic
Nu toți localnicii se tem de schimbare. Dorina și Relu Gliga au renunțat la confortul de la oraș și s-au mutat în Gorgova, unde și-au ridicat o pensiune. Totuși, chiar și printre construcții moderne, vechile case rămân martori ai unei lumi pe care timpul nu ar trebui s-o șteargă.
Când apusul învelește apele, cântecul lipovencelor răsună din bărci. Nu e spectacol, ci o rugăciune a inimii. În același timp însă, alte colțuri din Mila 23 se transformă într-un fel de „Milano 23”, unde muzica de terasă sparge liniștea, iar Delta devine fundal de distracție.
Și totuși, dincolo de forfota turiștilor grăbiți, încă mai există colțuri de Deltă unde timpul curge încet. Unde mujdeiul se face fără rețete, unde ciorba de pește e diploma supremă și unde cântecul se naște doar dacă ai tăcut destul.
Mila 23 rămâne un sat pitoresc din România, prins între liniștea tradiției și valul turismului. Un loc care l-a dat lumii pe Ivan Patzaichin, dar care azi trebuie să lupte să nu-și piardă identitatea. Adevărata Deltă nu se vizitează în fugă. Se ascultă. Se trăiește.
