Se roagă la marijuana


    Altarul este pictat în culori  vii, cu simboluri moderne
Altarul este pictat în culori vii, cu simboluri moderne

Mare e grădina lui Dumnezeu! Şi în Denver, Colorado, mulţi dintre cei care au sărit gardul au acuma propria lor biserică. Steve Berke, un absolvent al Universităţii Yale, a inaugurat prima catedrală a Bisericii Internaţionale a Cannabisului şi slujeşte pentru cei care vin cu jointuri.

Steve Berke a primit în dar de la părinţii lui care aveau o agenţie imobiliară o clădire care timp de 113 ani a fost biserică. Iniţial a vrut să o demoleze şi să ridice un bloc, însă i-a venit o altă idee: a înfiinţat Biserica Internaţională a Marijuanei şi s-a trezit peste noapte inundat de adepţi.


    Nimeni nu vine  nefumat la biserică
Nimeni nu vine nefumat la biserică

„Iniţial stăteam de vorbă cu nişte prieteni despre clădire şi la un moment dat unul a zis: ce ar fi să o păstrăm ca Biserică, dar să îi dăm o altă faţă”, a declarat pentru The Guardian americanul de 30 de ani. Aşa că, la 20 aprilie 2016, Berke a ţinut prima slujbă în altarul bisericii vopsite în culori vii, cu forme alegorice suprarealiste, de un artist venit din New York.


    Iconiţele adepţilor sunt mici  brelocuri colorate sub formă de frunze de cannabis
Iconiţele adepţilor sunt mici brelocuri colorate sub formă de frunze de cannabis

Aici slujba, are tematica înălţării, privită ca stare produsă de marijuana. Marijuana a fost legalizată în Colorado în 2000, iar între 2009 şi 2012 a putut fi consumată şi în spaţiile publice în scop recerativ. Astfel, în 2016 vânzarea de marijuana a produs încasări de 1 miliard de dolari. Steve Berke crede că biserica lui este „un manifest despre libertate, are influenţe dogmatice budiste, rastafariene şi păgâne şi are ca scop autodescoperirea spirituală”. Slujba începe după ce toată lumea din biserică a fumat cel puţin un joint, şi durează câteva minute. Iconiţele pe care adepţii marijuanei le iau acasă sunt nişte mici brelocuri cu forma frunzei de marijuana.

cub camelia șucu (1) png
cub lia bugnar theo rose png
serial wednesday jpg
cub ioana nastase png
zodia care nu a primit nimic de mos nicolae jpg
Actrița Kirstie Alley și John Travolta
cub Kirstie Alley
profimedia 0742415693 jpg
image
image
adevarul.ro
image
image
image
image
index jpg
mititelu jr 3 jpg
cap Charles III   GettyImages 1243368615 jpg
vremea polei jpeg
seceta
3 metode eficiente cu ajutorul cărora îți poți reducere costurile la facturi jpg