Şi-a făcut robot leit Scarlett Johansson
Actriţa americană Scarlett Johansson (31 de ani) încinge imaginaţia multor bărbaţi. Însă designerului Ricky Ma (42 de ani), i-a “prăjit-o” de tot. Îndrăgostit peste limită de ea, bărbatul a petrecut 18 luni să-şi creeze propria păpuşă robotizată identică ei şi să şi-o monteze în sufragerie.
Dragostea te orbeşte, atunci când te loveşte! Cel mai bun exemplu în acest sens este cel al lui Ricky Ma. Bărbatul, care locuieşte în Hong Kong, a cheltuit 50.000 de dolari (196.000 de lei) şi a petrecut 18 luni prin laboratoare cu imprimante 3D din Beijing şi Shanghai pentru a crea propria lui versiune robotizată a actriţei din „Avengers” (2012).
Momentan, roboţica este limitată în mişcări şi replici, dar Ma este convins că în scurt timp inteligenţa cibernetică va reuşi să copieze întocmai varianta reală. A respectat cu sfinţenie dimensiunile actriţei. Adică 1,60 metri înălţime, greutatea de exact 57 de kilograme şi dimensiunile de 91,5 – 63,5 – 91,5 cm. Roboţica Mark 1 are nevoie de un sutien de mărimea 32DD şi are exact aceeaşi nuanţă a pielii cu a actriţei. Ma a confecţionat peste 20 de schelete din plastic pentru a atinge perfecţiunea. Momentan, a învăţat-o doar să îi răspundă clipind din ochi atunci când îi spune că e frumoasă. Ricky Ma a renunţat să mai viseze la Scarlett încă din 2014, când aceasta s-a măritat cu jurnalistul francez Romain Duriac.
Cei doi au un copil împreună, pe Rose Dorothy, care încă nu a împlinit doi anişori. Scarlett a mai fost măritată cu actorul Ryan Reynolds (2008-2011) şi a fost cuplată cu Sean Penn. Acesta din urmă a glumit pe seama ei, zicând că “nu e atât de inteligentă pe cât este de frumoasă”. Ricky Ma a declarat, pentru Daily Mail, că a făcut peste 2.000 de schiţe pe hârtie pentru a duce la bun sfârşit proiectul său. El a fost deja contactat de o firmă japoneză producătoare de “roboţi menajeri” pentru a-şi lansa creaţia pe piaţă. Însă îndrăgostitul nici nu vrea să audă.