Top 5 cele mai grave greşeli pe care le fac femeile în pat

Ultima actualizare:

5. Femeile cred că bărbaţii sunt mereu pregătiţi pentru sex

S-ar putea să aibă dreptate, dacă e vorba de un băiat de 17 ani, aflat la prima relaţie cu o fată. Cel mai probabil că respectivul va dormi, învăţa, merge şi mânca numai cu gândul la sex. Dacă însă partenerul nu e un adolescent, atunci ar trebui să ştie că în viaţa lui există şi alte lucruri la fel de importante ca sexul şi că, de cele mai multe ori, energia lui este concentrată pe altceva.

Serviciul, stresul, presiunea, facturile, certurile - toate astea îl opresc din a face sex în fiecare zi. Bărbatul nu e un vibrator pe care să îl bage în priză şi de la care să aştepte să performeze de fiecare dată!

4. Femeile cred că sexul s-a terminat odată ce el are orgasm.

Câte femei nu se plâng că bărbaţii de lângă ele ejaculează prea repede şi le lasă nesatisfăcute, doar pentru ca, două secunde mai târziu, să adoarmă cu spatele la ele? Ei bine, doamnele şi domnişoarele ar trebui să ştie că nu e nimic în neregulă în a-i cere iubitului să le satisfacă în alte moduri şi cu alte părţi ale corpului.

3. Femeile nu înţeleg că sexul nu e "doar sex" pentru bărbaţi

Bărbaţii fac sex pentru că le place să se simtă doriţi. Poate e greu pentru femei să accepte că el de fapt "vânează" afecţiune, dar acesta e adevărul. Având în vedere că bărbaţii nu sunt la fel de verbali şi expresivi emoţional ca femile, sexul este modul lor de a-şi exprima dragostea pentru partenere. Aşa că, atunci când se simte vulnerabil, e posibil ca partenereul să vrea sex pentru a deveni din nou "masculul alfa". Aşa că atunci când refuzi o partidă de sex, în mintea lui nu refuzi doar actul în sine, ci chiar pe el.

2. Femeile nu dau "instrucţiuni" în pat

În cazul bărbaţilor, actul sexual e destul de simplu, dar până şi cei mai mari cercetători au avut probleme să descifreze sistemul sexual al femeilor, atât e de complicat! Aşa că, atunci când femeile nu spun cum vor să fie iubite, unde, când, cât de tare, cât de rapid, e şi mai greu. Câteva indicaţii nu ar strica!

1. Femeile reacţionează exagerat atunci când bărbaţii sugerează ceva nou

Dacă partenerul ar veni acasă şi ar spune că, după două luni în care a mâncat sandwich cu pui în fiecare zi, ar vrea să încerce şi unul cu ton, o femeie nu ar vedea nimic rău în asta. Şi atunci de ce devine atât de paranoică atunci când iubitul îi sugerează o schimbare în "meniul" sexual? Schimbările nu sunt niciodată neapărat rele! La urma urmei,  este vorba de o nevoie simplă şi umană de diversitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net