Top 7 perversiuni sexuale despre care credeai că sunt doar în filme
Pentru unii oameni sexul clasic nu mai prezintă nici un interes, așa că încearcă să-şi condimenteze viaţa privată prin tot felul de căi bizare. Acestea pot fi perversiuni sexuale dintre cele mai diverse.
Perversiunile sexuale sunt devieri de la comportamentul firesc din timpul relaţiilor intime şi iau forma unor gesturi care au ca scop direct obţinerea plăcerii sau a satisfacţiei sexuale. Cam așa sună o definiție ”de școală”. Pe înțelesul tuturor, sunt gesturi care în ochii majorității trec drept ciudățenii. Click! vă prezintă un top 7 al celor mai interesante perversiuni sexuale, despre care cel mai probabil ai auzit în filme sau ai citit în cărți.
Perversiuni sexuale: 1. Exhibiționismul
Din punct de vedere sexual, exhibiţionismul este un tip de perversiune ce constă în expunerea în public a organelor genitale cu scopul de a atrage atenţia. De regulă, expunerea se face prin surprindere, pe neaşteptate, iar individul este cu atât mai puţin satisfăcut cu cât reacţia spectatorilor săi (fără voia lor) este mai indiferentă. Genul acesta de persoană vrea să şocheze în special femeile şi copiii şi alege locuri precum parcurile pentru a se expune.
Perversiuni sexuale: 2. Sadismul
Este considerată una dintre cele mai dure perversiuni sexuale. Sadicul îşi găseşte satisfacţia sexuală doar atunci când îşi chinuie partenerul, producându-i durere foarte mare sau traumatisme în forme variate.
Perversiuni sexuale: 3. Masochismul
Este una dintre cele mai cunoscute perversiuni sexuale, iar satisfacţia va fi atinsă doar în momentul în care masochistul este chinuit sau maltratat de către parteneră.
Perversiuni sexuale: 4. Voyerismul (”privitul prin gaura cheii”)
Voyeriştii vor să privească în mod intenţionat acele persoane dezbrăcate sau care fac sex având ca unic scop atingerea excitaţiei şi a satisfacţiei sexuale. De regula, cei care practică voyerismul nu au în vedere să facă sex cu persoanele pe care le privesc, chiar dacă îşi imaginează acest lucru.
Perversiuni sexuale: 5. Fetişismul
Această perversiune sexuală se referă la atracţia inexplicabilă faţă de anumite obiecte sau lucruri care provoacă excitaţie. De exemplu, lenjeria intimă a femeilor, ciorapii de tip dres, pantofii, cizmele sau alte articole de îmbrăcăminte intră în această categorie. Persoana cu un astfel de fetiş se masturbează în mod frecvent în timp ce ţine, se freacă sau miroase aceste lucruri. În lipsa acestora poate avea probleme de erecţie.
Perversiuni sexuale: 6. Gerontofilia
Este una dintre acele perversiuni sexuale care constă în atracţia sexuală faţă de persoanele foarte în vârstă şi nu are nici o legătură cu iubirea faţă de bătrâni. Cu alte cuvinte, gerontofilia este opusul pedofiliei şi de cele mai multe ori implică sadism, viol sau necrofilie. Excitarea cauzată de relaţii sexuale cu vârstnici reprezintă o formă de pedepsire, răzbunare sau exercitare a puterii.
Perversiuni sexuale: 7. Zoofilia
Persoanele care pun în practică genul acesta de perversiune au grave probleme psihice, iar actul sexual constă în întreţinerea de relaţii sexuale cu diferite animale. Cu atât mai mult, este considerată una dintre cele mai oribile perversiuni sexuale.