Tot ce trebuie să ştii ca să ţii gripa la distanţă

Ultima actualizare:

    Începe campania de vaccinare!
Începe campania de vaccinare!

Sezonul rece a debutat mai devreme în acest an, ceea ce înseamnă că şi virozele ne vor „ataca” mai repede. De asemenea, ca de fiecare dată, gripa ne va da de furcă, iar cea mai eficientă modalitate de a ne proteja este vaccinarea. Potrivit Ministerului Sănătăţii, imunizarea gratuită va începe în cel mult două săptămâni.

Specialiştii spun că sezonul gripal debutează, de obicei, în luna ianuarie, dar pentru a fi imuni în faţa ei, trebuie să ne vaccinăm din octombrie. Ministerul Sănătăţii se pregăteşte să înceapă Campania gratuită de imunizare, prin intermediul medicilor de familie. Şi-a semnat deja pentru achiziţia a 360.000 de doze de vaccinuri antigripal. Cine doreşte să se imunizeze şi nu se încadrează în programul naţional de vaccinare antigripală gratuită îşi poate cumpăra vaccinul din farmacii. E vorba despre Influvac şi Vaxigrip, care se vând cu 20, respectiv 27 de lei.

Cine trebuie să se vaccineze?

Campania de vaccinare gratuită se va derula cu ajutorul medicilor de familie, dar şi în spitale, iar acces gratuit la vaccinul antigripal au persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire. Mai precis, persoanele trecute de 65 de ani, copiii între 6 luni şi 5 ani, bătrânii din centrele de îngrijire ale persoanelor vârstnice, femeile însărcinate, dar şi personalul medical. Tot din categoria de risc fac parte şi pacienţii care suferă de boli cronice: respiratorii, metabolice sau cardiovasculare.Vaccinul oferă peste 70% protecţie împotriva gripeiSingura modalitate eficientă de prevenţie este vaccinul antigripal.

Iată ce trebuie să ştii despre vaccin:

  • E bine să te vaccinezi în octombrie sau noiembrie, înaintea apariţiei epidemiei de gripă, deoarece organismul are nevoie de cel puţin două săptămâni de la vaccinare pentru a fabrica anticorpi împotriva virusului;
  • Bebeluşii între 1 şi 6 luni nu trebuie să se vaccineze pentru că ei iau anticorpii de la mamă;
  • Gravidele pot face vaccinul antigripal în trimestrul al treilea. Vaccinul se face într-o doză mai mică, de aceea este bine să-l faci la recomandarea medicului de familie;
  • Interdicţie la vaccin: persoanele care fac reacţii anafilactice la proteina din ou, care au febră mare, persoanele care au suferit, de-a lungul timpului reacţii severe la vaccinuri.

Simptomele vaccinării

Este posibil ca după vaccinare în locul în care ai făcut injecţia să apară roşeaţă care dispare de la sine în scurt timp. Copilul poate avea o uşoară stare de agitaţie sau de plâns permanent. Mai poate apărea febră uşoară şi foarte rar reacţii alergice imediat după administrarea vaccinului.

Nu uitaţi umbrelele! În weekend plouă şi e frig

Şi ieri a fost foarte frig. În plus, vin şi ploi aduse de un val de aer umed care a urcat dinspre Marea Mediterană. Ieri, meteorologii ANM au emis o avertizare de ploi, valabilă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei până astăzi, la ora 15.00. În zonele înalte vor fi ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă. Va ploua în judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi şi Vaslui cam cât ar trebui să plouă într-o lună. Temperaturile rămân mai mici faţă de cât ar fi firesc: cel mult 16˚C în sud, până la 14˚C în centrul ţării şi în jur de 16˚C în Dobrogea. Însă, pe timpul nopţii, temperaturile vor coborî sub zero grade, chiar -5˚C în Transilvania. Duminică, vor mai fi ploi în vestul ţării, dar luni se extind. (Marina Dohi)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net