Uite aşa ne dregem după Sărbători!

Ultima actualizare:

    Merele contribuie la  scăderea colesterolului  “rău”, dar țin și de foame
Merele contribuie la scăderea colesterolului “rău”, dar țin și de foame

Ca de fiecare dată, de Sărbători, avem masa plină cu bunătăţi. Friptura de miel, drobul, ouăle roşii, cozonacul şi pasca au fost nelipsite din meniul nostru din ultimele zile. Acum, a venit timpul să revenim la obiceiurile sănătoase şi să dăm jos kilogramele acumulate de Paşte. Uite ce ne recomandă nutriţioniştii!

Ouăle şi preparatele din carne au fost „vedete” în ultima vreme, aşa că ar fi bine ca, în următoarea perioadă, să le eliminăm pe cât posibil din meniul nostru zilnic şi să le înlocuim cu legume, verdeţuri şi fructe. Nutriţioniştii spun că în toate alimentele de origine animală este prezent colesterolul (n.r. compus organic care se găseşte în structura celulelor animale, mai ales în sânge, şi care, la dereglarea metabolismului, se depune pe pereţii vaselor sangvine). Astfel, când în dietă predomină acest tip de alimente, nivelul colesterolului LDL, supranumit şi colesterol “rău”, riscă să crească şi să se depună pe vasele de sânge, provocând îngustarea arterelor.


    Nutriţionist  Cornelia Aurelia Zugravu
Nutriţionist Cornelia Aurelia Zugravu

Pentru a preveni riscurile unei îmbolnăviri, medicii ne recomandă să nu facem excese. Mai mult, nutriţionistul Cornelia Aurelia Zugravu spune că există alimente care scad colesterolul rău, iar în acest top se află berea, consumată moderat, usturoiul şi merele. „Sursă de antioxidanţi şi fibre solubile, chiar berea, consumată moderat, poate contribui la creşterea nivelului de colesterol bun, HDL”, spune Cornelia Aurelia Zugravu. Antioxidanţii prezenţi în bere au ca sursă chiar ingredientele naturale din care această băutură este fabricată: cerealele şi hameiul, mai spune specialistul. Următorul în top este usturoiul, care este considerat o plantă medicinală încă din Antichitate. „Bogat în fitonutrienţii seleniu, zinc, mangan şi vitaminele A şi C, usturoiul întăreşte sistemul imunitar, împiedică formarea cheagurilor de sânge, favorizând circulaţia şi joacă un rol activ în combaterea colesterolului LDL. Pentru a beneficia 100% de proprietăţile medicinale ale usturoiului, acesta trebuie consumat crud”, adaugă nutriţionistul. Un alt aliat în lupta cu colesterolul este mărul. „Pectina, o substanţă prezentă în măr, nu numai că ajută procesul de digestie, dar scade şi colesterolul rău. Tocmai de aceea consumul zilnic de mere poate ţine sub control nivelul colesterolului”, afirmă Corina Aurelia Zugravu.

Slăbeşte cu alimente care reduc pofta de mâncare!


    Nutriţionist  Lygia Alexandrescu
Nutriţionist Lygia Alexandrescu

O altă problemă care apare după Sărbători o constituie kilogramele în plus. Prin urmare, e vremea să intraţi la dietă! Aşadar, nutriţionistul Lygia Alexandrescu vă învaţă să păcăliţi poftele, consumând alimente care produc senzaţia de saţietate şi care întârzie senzaţia de foame. Iată care sunt acestea!


    Ovăz
Ovăz

Ovăzul. Fie sub formă de germeni deshidrataţi, fie fiert, ovăzul este un aliment cu indice glicemic scăzut, ce are calitatea de a crea senzaţie de saţietate pe o perioadă îndelungată. El conţine fibre insolubile care-şi măresc volumul în urma ingerării.


    Nuci
Nuci

Nucile. Sunt sursă de proteine, grăsimi nesaturate, acizi graşi omega 3 şi micronutrienţi. Nucile conţin acizi graşi polinesaturaţi care stimulează formarea celor doi hormoni inhibitori de apetit: grelina şi peptida YY. Aceşti hormoni joacă un rol major în transmiterea către creier a mesajului de saţietate.


    Seminţe de in
Seminţe de in

Seminţele de in. Sunt recunoscute pentru rolul lor de inhibitor de apetit. Acest lucru se datorează prezenţei în compoziţia seminţelor a acizilor graşi esenţiali omega 3 şi a unei mari cantităţi de fibre. Ambele au rolul de a diminua creşterile nivelului glicemiei şi, deci, ţin sub control senzaţia de foame.


    Somon
Somon

Somonul. Poate ajuta la reducerea cantităţii de alimente consumate la o masă principală datorită cantităţii mari de proteine existente în compoziţia sa, alături de acizii graşi esenţiali omega 3.


    Apă
Apă

Apa. Este un termen esenţial în ecuaţia saţietăţii. În momentul în care organismul este deshidratat, creierul îi transmite adeseori organismului mesajul senzaţiei de foame, şi nu de sete. De asemenea, deshidratarea induce nevoia de a mânca pentru re-energizarea rapidă a organismului. Hidratarea completă şi continuă asigură controlul apetitului.


    Ceai verde
Ceai verde

Ceaiul verde. Este un aliat important în timpul unei diete de slăbire datorită conţinutului său crescut de leptine (n.r. hormon responsabil de reglarea aportului şi consumului energetic zilnic, a apetitului şi a metabolismului unei persoane). Componentele active ale ceaiul verde îi transmit creierului senzaţia de saţietate, motiv pentru care este recomandat înaintea meselor principale.


    Albuş de ou
Albuş de ou

Albuşul de ou reduce apetitul. Acest aspect se datorează mai ales receptorilor de opioizi, stimulaţi de unii aminoacizi prezenţi în albuşul de ou.


    Tofu
Tofu

Tofu. Soia a constituit încă din cele mai vechi timpuri o sursă esenţială de proteine pentru popoarele asiatice. Izoflavonele conţinute în soia au un rol antioxidant important, dar reglează şi apetitul. 


    Varza
Varza

Varza produce senzaţie de saţietate pe o perioadă îndelungată datorită compoziţiei sale complexe. Este bogată în fibre, săracă în calorii, bogată în vitamina C şi o sursă foarte bună de Mg, Ca, proteine, bioflavonoide, potasiu, acid folic şi vitamine B.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net