Ursul polar a primit o mașină de jucărie de ziua lui: „Are și permis de conducere!”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un refugiu pentru animale sălbatice din Ontario, Canada, a organizat o petrecere pentru unul dintre urșii săi polari. Habitatul Urșilor Polari din Cochrane a anunțat că petrecerea aniversară a lui Ganuk, care a împlinit 16 ani, a inclus o mașină de jucărie mare, umplută cu fructe tropicale, un tort pe bază de dovleac și cutii de cadouri pline cu gustări.

Ursul polar Ganuk a împlinit 16 ani (Foto: Instagram)
Ursul polar Ganuk a împlinit 16 ani (Foto: Instagram)

Ganuk este un uriaș blând

„Petrecerea de 16 ani s-a potrivit perfect”, a declarat managerul habitatului, Amy Baxendell-Young. „Mașina a fost, de fapt, ceva ce am găsit într-un magazin second-hand cu mult timp în urmă, având această aniversare în minte. Și pentru că atunci când împlinești 16 ani primești o mașină, am decis să-l răsfățăm și pe el”.

Personalul refugiului a creat un permis de conducere uriaș pentru Ganuk, pe care acesta l-a sfâșiat imediat și l-a transformat într-un loc confortabil pentru somn, potrivit UPI. Baxendell-Young a spus că 16 ani este o vârstă importantă pentru un urs polar. „În sălbăticie, mai ales pentru masculi, aceasta ar fi aproape de sfârșitul vieții”, a explicat ea. „Dar în îngrijirea oamenilor, cu hrană constantă și asistență veterinară, urșii pot trăi peste 20 de ani”.

Gaanuk înseamnă „Fulg de zăpadă” în limba inuită (Inuktitut). Animalul este descris de îngrijitorii săi ca fiind relaxat, lent în mișcări și foarte prietenos. Gaanuk este adesea descris de personalul sanctuarului drept un „uriaș blând”. În ciuda dimensiunilor sale, Baxendell-Young spune că este remarcabil de răbdător și calm, mai ales în timpul îngrijirilor medicale zilnice.

Gaanuk s-a născut pe 30 noiembrie 2009 la Zoo Sauvage de Saint-Félicien, în Quebec, Canada, din mama Aisaqvak și tatăl Inukshuk, care ulterior a murit. Are o soră geamănă, Taiga, care a decedat și ea. Gaanuk a fost mutat în captivitate la Aquarium du Québec pe 16 noiembrie 2011, apoi la Habitatul Urșilor Polari Cochrane în Ontario, Canada, pe 18 iunie 2012, acolo unde se află în prezent.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
1cbde1f4 1a10 4af9 8a8f 1bbce9e0a13b jpg
cirese, foto shutterstock jpg
ingrid honkala facebook jpg
mumie  jpg
electrocasnice care ne spioneaza jpg
Ilie Bolojan. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
young woman with curly hair enjoying sunny day jpg
Bani curs valutar jpeg
image
image