Zăpadă de un metru la Bâlea Lac. Turiştii au invadat zona
Sute de turişti au luat cu asalt, sâmbătă, zonele montane din judeţul Sibiu, unde profită din plin de stratul consistent de zăpadă, care, potrivit meteorologilor, atinge aproape un metru la Bâlea Lac şi depăşeşte 30 de centimetri la Păltiniş.
Zeci de turişti au decis să profite, sâmbătă, de stratul de zăpadă depus în zonele montane din judeţul Sibiu, scrie Mediafax. Astfel, potrivit meteorologilor, la Bâlea Lac, la ora 14.00, stratul de zăpadă avea 98 de centimetri, iar turiştii pot schia, se pot da cu sania sau snowboard-ul.
"Ninge abundent. Sunt şi foarte mulţi turişti în zonă. Nu e soare, dar este frumos”, a declarat pentru Mediafax Leonard Klingeis, proprietarul unei cabane de la Bâlea Lac şi al Hotelului de Gheaţă. Potrivit acestuia, hotelul a fost finalizat, iar de Crăciun s-au înregistrat şi primii turişti care au înnoptat acolo.
"Au fost britanici cei care s-au cazat. Tot britanici vor fi şi cei care se vor caza de Revelion. Pentru noaptea respectivă, Hotelul de Gheaţă este complet rezervat. Mai sunt locuri disponibile în cabană”, a declarat Leonard Klingeis.
Oferte de Revelion
Cei care doresc să se cazeze în cabană de Revelion au la dispoziţie mai multe pachete cu oferte. Primul pachet constă în trei nopţi de cazare, demipensiune şi masa festivă de Revelion. Preţul pentru acest pachet variază între 1.140 şi 1.315 lei de persoană, în funcţie de tipul de cameră aleasă. Cel de-al doilea pachet include două nopţi de cazare, demipensiune şi masa de Revelion şi poate fi achiziţionat la preţuri cuprinse între 963 şi 1.228 de lei de persoană.
La Bâlea Lac, mai sunt disponibile locuri pentru Revelion şi la fosta cabană de vânătoare a familiei Ceauşescu, unde turiştii pot achiziţiona pachete de Revelion la tarife cuprinse între 850 şi 1.100 de lei de persoană. Preţul diferă în funcţie de numărul nopţilor de cazare şi de tipul camerei. În ofertă sunt incluse cazarea, demipensiune, masa festivă şi divertisment. Toţi cei care aleg un pachet la această cabană beneficiază de o noapte de cazare gratuită.