Zona din România care se sălbăticește rapid. Satele părăsite sunt înghițite de pădure. Foto&Video
Locul celor mai mari mine de fier din România își pierde treptat așezările, în ciuda investițiilor menite să le facă mai accesibile. În Munții Poiana Ruscă, oamenii își părăsesc satele, iar natura își recapătă încet, dar sigur, teritoriul pierdut.
La două secole după apariția celor mai multe așezări, regiuni întinse din Munții Poiana Ruscă redevin sălbatice. Ținutul vechilor pădureni, sate mici, așezate pe culmi abrupte și în văi înguste – a cunoscut o perioadă de înflorire la începutul secolului XX.
Atunci, mii de familii trăiau aici, iar minele de fier și topitoriile duduiau. Astăzi, multe sate au dispărut complet, înghițite de pădure, iar altele se pregătesc să le urmeze soarta, transmite Adevarul.
Un ținut bogat, dar aspru
Munții Poiana Ruscă, întinși pe peste 2.500 de kilometri pătrați în vestul României, fac legătura între Munții Apuseni și Carpații Meridionali. Deși nu depășesc 1.400 de metri altitudine, relieful lor fragmentat și clima aspră au izolat comunitățile de aici.
Primele urme de locuire datează din secolul al II-lea, când zona era un important district minier al Daciei Romane, aflat în apropierea fostei capitale Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
În Evul Mediu și apoi în epoca modernă, minele de fier, carierele de marmură și exploatările forestiere au atras oameni și au dat naștere la zeci de sate.
Dar dezvoltarea economică a fost fragilă. Solurile subțiri și stâncoase nu permiteau agricultura, iar lipsa apei pe culmi făcea traiul dificil. În schimb, pădurea, bogăția naturală a locului, a devenit sursa principală de supraviețuire, dând nume regiunii: Ținutul Pădurenilor.
De la 30.000 la 15.000 de locuitori
La începutul secolului XX, Poiana Ruscă era locuită de aproape 30.000 de oameni, considerați chiar „prea mulți” pentru condițiile montane.
În perioada comunistă, centrele miniere precum Ghelari, Teliuc, Rusca Montană sau Nădrag s-au transformat în adevărate colonii muncitorești, cu mii de locuitori.
Dar după anii ’60, migrația spre orașe a golit satele. Unele așezări au fost declarate „neviabile” de regimul comunist și lăsate în paragină. După 1990, prăbușirea industriei miniere a pus capăt oricărei speranțe de revitalizare.
Astăzi, în cele peste 50 de localități din Munții Poiana Ruscă trăiesc aproximativ 15.000 de oameni, cu o densitate de doar 5–6 locuitori pe kilometru pătrat. În comunele Bunila, Bătrâna și Cerbăl, densitatea abia atinge trei locuitori/km².
În ultimii ani, mai multe drumuri de munte au fost asfaltate – între ele, spectaculosul „drum al marmurei”, un traseu de 50 de kilometri care traversează masivul între județele Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin.
Însă infrastructura modernizată nu a reușit să oprească exodul. Pădurea înghite sate întregi, iar ruinele caselor, bisericilor și topitoriilor se pierd sub vegetație. Urșii, lupii, cerbii și mistreții umblă nestingheriți pe potecile care altădată duceau la școli și biserici.
Valea Govâjdiei, o lume înghițită de pădure
Valea Govâjdiei, din apropierea Hunedoarei, ilustrează perfect fenomenul resălbăticirii. De-a lungul celor peste zece kilometri de vale, rămășițele fostei industrii de fier – furnalul, hidrocentrala, viaductul și carierele – sunt acum acoperite de pădure.
Calea ferată Hunedoara–Govâjdia–Ghelari a dispărut complet la începutul anilor 2000, iar traseul ei e astăzi folosit de animale sălbatice. Chiar și drumul rutier e cuprins de vegetație, transformat pe alocuri într-un coridor verde.
„Mulți localnici stau acum la Hunedoara. Alții au plecat în străinătate și nu s-au mai întors. Au vrut să vândă casele, dar nu au găsit cumpărători. Aici e mereu umbră, iar turiștii vin doar până la furnal, fac poze și pleacă”, povestește o localnică din zonă.
Depopularea, un fenomen ireversibil
Un studiu realizat de Universitatea Babeș-Bolyai arată că depopularea este cel mai alarmant fenomen din Munții Poiana Ruscă. Cercetătorii descriu o „stare de letargie teritorială” – sate îmbătrânite, fără forță de muncă activă, unde piramida vârstelor este complet răsturnată.
„Îmbătrânirea populației, migrația definitivă a tinerilor, degradarea locuințelor și sălbăticirea arealului sunt probleme care nu pot fi soluționate pe termen scurt”, arată autorii studiului.
Printre soluțiile propuse se numără crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului rural și îmbunătățirea infrastructurii, însă fără o strategie coerentă, regiunea riscă să rămână tot mai izolată.
