Fără Zicu, Timişoara ar fi fost pe locul 8!

Fără Zicu, Timişoara ar fi fost pe locul 8!

Ultima actualizare:

Cehul a simţit însă că forţa Timişoarei pleacă din stângul lui Ianis, un fotbalist care a renăscut pe Bega, după ce la Dinamo ajunsese ţinta criticilor conducerii.

Declaraţia tehnicianului ceh este susţinută sută la sută de fapte, pentru că mijlocaşul a reuşit până în acest moment să marcheze 16 goluri, prin care a adus nu mai puţin de 15 puncte echipei de pe Bega.

Fără golurile lui Zicu, care câştigă 180.000 de euro pe sezon, bănăţenii ar fi fost acum pe locul 8 în Liga 1, nicidecum în fotoliul de lider.

„Nu mă gândesc la titlul de golgheter, sunt mijlocaş, atacanţii au astfel de provocări personale. Pentru mine o pasă bună este la fel de importantă ca un gol", a declarat machidonul, al cărui ultim sezon reuşit a fost în 2006-2007, când a marcat 12 goluri sub tricoul Rapidului.

Golurile decisive ale lui Zicu

Etapa 4 - Craiova - Timişoara 1-1  Zicu  92

Etapa 5 - Timişoara –Brăneşti 2-1 Zicu 81

Etapa 10 - Timişoara – Rapid 2-1 Zicu 28, 86

Etapa 11 - Târgu Mureş – Timişoara 2-3 Zicu 20, 81

Etapa 12 - Timişoara – U Cluj 2-2  Zicu 69

Etapa 19 - Timişoara – Gaz Metan 3-1 Zicu 62, 76

Etapa 24 - Timişoara – Astra 2-2  Zicu 72

Etapa 26 - Timişoara – Pandurii 2-2  Zicu 91



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
parintele matei vulcanescu
whatsappimage20241016at153611729 1788514529 webp
cel mai frumos hotel din lume
Adriana Piteșteanu
Fratii TATE revin în România 006 INQUAM Photos Eduard Vinatoru jpg
young woman morally supports daughters holding hands encourages children mother accompanies students school jpg
shutterstock 1283088106 jpg
Craig Hamilton Parker
image
image