Farul Constanţa, în faliment

Ultima actualizare:

Directorul clubului spune că s-a gândit să foreze un puţ, care să le asigure necesarul de apă. „Aveau o datorie de 60.348,29 lei. Noi le-am trimis preaviz în luna noiembrie, însă pe data de 14 decembrie i-am debranşat", a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al regiei de apă. „Este vorba de un punct termic care se află în exploatarea celor de la club. Cum îl exploatează aşa îl au", a spus Gheorghe Enache, directorul RADET Constanţa. Sezonul fotbalistic s-a încheiat şi fotbaliştii echipei de la malul mării nu sunt afectaţi de lipsa utilităţilor.

Fac duş la rugby

Singurii care au de suferit sunt elevii de la Liceul Sportiv din Constanţa, care se antrenează în sălile de la FC Farul Constanţa. Micii sportivi nu pot folosi nici toaletele şi nici duşurile. „Noi mergem la cei de la rugby să facem duş şi să folosim toaletele", au spus copiii.

Puţul, singura soluţie

Sevastian Iovănescu, directorul FC Farul, spune că nu s-au mai plătit utilităţile din vară. „După ce clubul a fost vândut de Gheorghe Bosînceanu, s-au montat şi apometre şi de atunci nu s-au plătit facturile", spune Iovănescu. „Noi am vorbit cu o firmă şi vrem să facem un puţ ca să nu mai fim nevoiţi să plătim facturi. Apoi vom face şi o centrală. Avem aprobarea Direcţiei Judeţene de Sport", a spus Iovănescu. „Farul a dat faliment. Am înţeles că are datorii la utilităţi de 60 de milioane de lei", a precizat Elena Frâncu, directorul Direcţiei Judeţene de Sport Constanţa. „Pentru că noi ne desfăşurăm activitatea la club, am cerut ajutorul celor de la rugby", spune ea.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
un anticiclon puternic cuprinde romania vremea se schimba radical la inceputul iernii avertismentul anm 1029996 jpg
image png
image png
Călin Georgescu FOTO INQUAM Photos George Calin jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Prințul Louis și familia regala britanica la Trooping The Colour 17 iunie 2023 FOTO Profimedia (6) jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net