FC Timişoara - Rapid 2-1 / Zicu a strălucit din nou
Bănăţenii i-au învins pe giuleşteni şi se menţin în trena liderului-surpriză din Liga 1, Oţelul Galaţi. Cel mai bun om al meciului a fost Ianis Zicu, care a reuşit ambele goluri ale grupării de Bega
Declaraţii după meci
Dan Alexa, jucător FC Timişoara: "Am întâlnit echipa care a jucat cel mai bun fotbal în acest sezon. Finalul meciului a fost tensionat, se putea întâmpla orice. Avem cel mai bun lot, dar e prematur să ne gândim la titlu."
Gheorghe Chivorchian, preşedinte FC Timişoara: "Rapid era echipa momentului, primise foarte puţine goluri. Mă aşteptam să egalăm şi chiar să câştigăm. Am jucat bine, victoria noastră a fost meritată"
Marian Iancu, finanţator FC Timişoara: "Sper ca echipa să rămână neînvinsă cât mai multă vreme. Atmosfera a fost frumoasă, dar putea să fie şi mai frumoasă"
Final de partidă. Poli trece peste Rapid în campionat şi ajunge pe locul doi, după un meci care şi-a respectat statutul de derby.
Min. 86: GOOOL Poli! Helder trimite o minge lungă din propriul teren, apărarea rapidistă face greşit pasul la ofsaid, Zicu preia, intră în careu şi îl execută pe Bornescu
Min. 81: a treia schimbare şi la Rapid, a ieşit Cesinha, a intrat Frunză
Min. 80: ultima înlocuire la Poli, Contra în locul lui Scutaru
Min. 75: schimbare la Poli, iese Axente, intră muntenegreanul Nikolici
Min. 72: brigada de arbitri tensionează inutil meciul, cu decizii care irită ambele formaţii
Min. 70: ocazie imensă pentru Poli, Axente şutează puţin pe lângă, după o pasă excelentă a lui Zicu
Min. 67: o nouă schimbare la Rapid, iese Herea, intră N. Grigore
Min. 59: înlocuire şi la gazde, Magera în locul lui Goga
Min. 55: prima schimbare a meciului, la Rapid, iese Cassio, intră Sburlea
Min. 46: a început mitanul secund, nicio schimbare în cele două formaţii
Finalul primei reprize. După 20 de minute de tatonare, meciul s-a încins în a doua jumătate a primei reprize, odată cu marcarea celor două goluri. Cu toată prietenia dintre galerii, meciul de pe teren este unul tensionat, finalul fiind deschis oricărui rezultat.
Min. 39: lovitură de cap a lui Goga, Bornescu reţine balonul
Min. 29: GOOOL Poli! Centrare Alexa de pe dreapta şi Zicu trimite cu capul în plasă, la colţul lung, din centrul careului
Min. 25: GOOOL Rapid! După un contraatac al giuleştenilor, Cesinha înscrie de la 16 metri, iar timişorenii protestează, pentru că un jucător alb-violet era căzut la pământ în acel moment
Min. 22: Alexa vede cartonaşul galben pentru o intrare la Esequias, deşi bănăţeanul intrase la minge
Min. 15: sunt peste 15.000 de spectatori, dintre care aproape 1.000 de giuleşteni, iar cele două galerii asigură momentan spectacolul care lipseşte de pe teren
Min. 6: debut echilibrat de meci, nicio ocazie notabilă pentru niciuna dintre echipe
Min. 1: a început partida, cu posesia oaspeţilor
Iată echipele de start:
Poli: Pantilimon - Scutaru, Luchin, Burcă, Sepsi - Helder, Alexa, Curtean - Zicu, Goga, Axente.
Rapid: Bornescu - M. Constantin, Glauber, Marcos Antonio, Ezequias - Lazăr, Spadacio - Roman, Herea, Cesinha - Cassio.
Pentru Cosmin Contra, aceasta este doar a patra partidă din cariera de antrenor, una care va da măsura valorii proaspătului tehnician. "Jucăm acasă şi trebuie să se simtă lucrul acesta. Fac apel la suporteri şi sper din toată inima ca mâine să fie stadionul plin şi să se creeze o atmosferă cum doar aici în Banat se ştie să se facă. O victorie ne-ar putea aduce un moral bun pentru meciurile ce vor urma. Dacă băieţii vor avea atitudinea şi determinarea din ultimele meciuri vom face ca forţa ofensivă a Rapidului să nu se vadă", a spus "Guriţă" înaintea partidei din această seară.
De partea cealaltă, Marius Şumudică speră că absenţele din echipă nu vor afecta performanţa elevilor săi. "Va fi un joc bun, disputat şi acum e pentru prima oară când plecăm cu şansa a doua, pentru că am pierdut doi jucători exponenţiali, Bozovici şi Rui Duarte. Dacă vom suplini aceste două absenţe, atunci putem obţine un rezultat pozitiv. Vom avea un meci greu împotriva unei echipe pe care o respectăm. Timişoara este o echipă care face tot timpul jocuri bune acasă, are ocazii de gol, fanii îi sunt aproape şi astea pot fi atuuri însemnate care îi pot duce la un rezultat pozitiv. Cosmin Contra e un antrenor tânăr, care a venit cu o mentalitate pozitivă", a declarat Şumudică.