Ferentz se chinuie să se lanseze în SUA

simeon stalpnicul png

Tot mai mulţi artişti români sunt pe cale să-şi îndeplinească visul american. Anamaria Ferentz se află în SUA de un an şi jumătate, unde lucrează cu oamenii lui Usher şi ai lui Jeniffer Lopez.

Anamaria Ferentz locuieşte cu chirie într-un apartament din New York, dar face naveta în Atlanta, acolo unde se află studioul muzical. Aici lucrează, circa 12 ore pe zi, la un album nou alături de oamenii cu care colaborează Usher sau Jeniffer Lopez.

Însă aceştia îi fac doar negativele, fiindcă de linia melodică şi de versuri se ocupă chiar ea. Cine ar rezista la o asemenea muncă? Însă, una dintre satisfacţiile ei a venit odată cu propunerea de a compune texte, pe care a primit-o din partea unor cântăreţi debutanţi din America.

Anamaria a acceptat imediat! Şi totuşi, după atâtea ore de muncă, artista se relaxeză alături de prieteni la plimbare, stă la soare sau vizitează obiectivele turistice. Ca şi în ţară, se întreţine la fitness, înoată, aleargă, iar dieta ei este foarte sănătoasă, pentru că e vegetariană de mulţi ani.

„Gătesc foarte rar, o dată la un an, şi doar după reţetele mamei ei, care îmi ies perfect", a declarat Anamaria, pentru Click!

Cum ţine legătura cu familia? „Cu ai mei vorbesc la telefon, pe Internet, însă nici o tehnologie nu poate alunga dorul de părinţi".

A fost cuplată cu doi miliardari

În 2005 a fost amanta lui Truică?

Numele frumoasei moldovence a apărut şi în scandalul divorţului lui Remus Truică de Irina Truică. Surse apropiate ale miliardarului au dezvăluit că cei doi au avut o aventură de un an, în timpul în care foştii soţi Truică locuiau încă sub acelaşi acoperiş şi aveau, aparent, o relaţie fericită.

S-a speculat că ar Anamaria şi Truică ar fi avut o aventură pe când soţia acestuia era însărcinată cu gemenele, acum mai bine de şapte ani. Ca probă, Irina spune că a găsit în telefonul soţului mesaje suspecte între el şi solistă.

În 2009, se vedea cu Ion Ţiriac

La sfârşitul anului 2009, înainte de plecare sa în America, s-a zvonit că Anamaria Ferentz ar avea o legătură amoroasă cu miliardarul Ion Ţiriac.

Ba, mai mult, s-a speculat că acesta i-ar fi sponsorizat şederea în America şi toate proiectele sale profesionale din ultima perioadă. Vedeta nu a comentat niciodată pe marginea acestei relaţii, chiar dacă a fost prinsă de paparazzi la întâlniri cu omul de afaceri.

mihai voropchievici 1 jpeg
foto1 jpg
Luna sangerie horoscop shutterstock 2162086307 jpg
FotoJet (11) jpg
front 2 (captura video) jpg
FotoJet (4) jpg
FotoJet (10) jpg
Alina jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (4) jpg
foto1 shutterstock 1524565013 jpg
foto1 jpg
Alina jpeg
Prima ninsoare din iarna 2022-2023 în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
caini 3 jpg