Filmările la ”Men in Black 3” vor începe din primăvara lui 2010

Filmările la ”Men in Black 3” vor începe din primăvara lui 2010

Ultima actualizare:

Provocarea este să terminăm scenariul și acest lucru să coincidă cu o perioadă în care vedetele noastre ocupate vor fi libere. Însă toată lumea, inclusiv Will Smith și Tommy Lee Jones, vrea să existe o continuare”, a declarat Walter.

În prezent, cei de la Sony Pictures Entertainment l-au angajat pe Etan Cohen (Tropic Thunder) să scrie scenariul pentru MIB 3, iar pe Barry Sonnenfeld să-l regizeze. Scopul este ca în primăvara următoare să înceapă filmările.

Până în momentul de față, nu există nicio înțelegere făcută cu Sonnenfeld, cel care a regizat primele două filme. Există o mare șansă ca studioul să renunțe la film dacă Smith refuză să se întoarcă, dar zvonurile spun că nu e vorba de așa ceva. Implicarea lui Tommy Lee Jones este încă neclară.

Primul film "Men in Black" a fost realizat cu un buget de 90 de milioane de dolari și a scos un profit de 590 de milioane, în toată lumea, prin vânzarea de bilete.

Partea a doua, ce a fost lansată 5 ani mai târziu, a fost realizată cu un buget de 140 de milioane de dolari și a scos un profit de 442 de milioane.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Patiseria Amzei jpg
fenomene meteo
Loc de parcare cu abonament jpg
bani
Șarpe boa sub capota mașinii jpg
alina laufer
Orașul Agnita jpg
wedding invitation pen jpg
image
image