Filmul "2012" a stârnit reacţii negative în Indonezia

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Filmul "2012", despre sfârşitul lumii, s-a bucurat de un succes imens în Indonezia, însă nu este pe gustul religioşilor musulmani indonezieni, care îi sfătuiesc pe localnici să nu se ducă să-l vadă, văzând în el o "provocare" faţă de islam, relatează AFP.

Ultimul blockbuster de la Holywood a umplut cinematografele din Jakarta încă de la lansare şi se vinde deja pe DVD-uri piratate.

Lansarea sa a beneficiat de controversa provocată de unii responsabili religioşi, care şi-au exprimat public nemulţumirea.

Consiliul naţional al ulemalelor, cea mai înaltă instanţă religioasă, pare divizat în privinţa oportunităţii de a emite o fatwa (aviz juridic) împotriva filmului, aşa cum a făcut deja una din ramurile locale.

"Islamul nu autorizează vizualizarea sau prezicerea sfârşitului lumii. Este un secret al lui Allah", a explicat preşedintele Consiliului, Amidhan. Din această cauză, "mă tem ca filmul să nu deformeze credinţa" oamenilor.

Urmăreşte în Media Center trailerul filmului.

El s-a declarat deranjat, de asemenea, că "2012" arată distrugerea unor moschei şi a Kaaba (la Mecca), însă nu şi a unor "biserici". "Aceste scene ar fi trebuit tăiate de cenzura indoneziană", în opinia lui.

Într-un cinema din Jakarta, filmul, şi mesajul său, au fost mai curând aplaudate joi.

"Este un film frumos şi, contrar temerilor Consiliului Ulemalelor, mi-a întărit credinţa", a afirmat Ian Ramelan, un agent de asigurări de 49 de ani.

Poate fi "controversat în ochii unora, însă este doar un nou film despre apocalipsă", a estimat un student de 22 de ani, Rafi Gamal.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
Joan Prince Crandall captura video jpg
Justin Walley  Victoria  profimedia jpg
trezit jpg
BRAT jpg
pinakida parking viral(1) (1) jpg
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
image
image