FOTO Aşa s-a văzut SuperLuna din Bucureşti, printre nori

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O imagine rară ne-a oferit, duminică seară, Luna. Aflată la o distanţă de 357.040 km de Pâmânt, SuperLuna a strălucit mai mult decât în oricare altă noapte din acest an. Click! vă arată spectacolul dat de satelitul natural al Pământului pe întreg mapamondul.

Din păcate, vremea înnorată din Bucureşti a încurcat puţin planurile celor care şi-au propus să urmărească satelitul natural al Pămânului.

Însă, în alte zone, Super-Luna s-a văzut în toată splendoarea.

Rusia: Sankt-Petersburg

simeon stalpnicul png

Grecia: Atena

simeon stalpnicul png

România: Constanţa

simeon stalpnicul png

La fiecare 14 luni, astrul ceresc se află la cea mai mică distanţă de Pământ. Fenomenul s-a petrecut, în acest an, în nopţile de 22 şi 23 iunie, când am putut vedea o lună plină foarte strălucitoare. SuperLuna s-a aflat la perigeu, aşa cum spun astronomii.

Mai precis, la o distanţă de 357.040 km de Terra. Potrivit specialiştilor, în 7 iulie, Luna va fi la apogeu (cel mai îndepărtat punct faţă de Pământ), adică la o distanţă de 406.409 km.

Următoarele SuperLuni, până în 2020, vor avea loc: în august 2014, septembrie 2015, noiembrie 2016, ianuarie 2018, februarie 2019 şi aprilie 2020.

Fenomenul de SuperLună este adeseori asociat în credinţa populară cu producerea unor dezastre naturale, precum cutremure, tsunami, inundaţii, taifunuri şi cicloane.

În timpul fenomenului de SuperLună, Pământul, Soarele şi Luna sunt aliniate, Terra aflându-se între Lună şi Soare. Forţele grativaţionale exercitate pe Terra de Lună şi Soare duc la creşterea şi scăderea mareelor, fapt care i-a determinat pe unii să creadă că există o legătură între SuperLună şi calamităţile naturale.

SuperLuna ne aduce noi dezastre?



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Tendinte design interior 2025 mocha mousse  Foto ineditdesign png
canicula jpg
apartament, foto shutterstock jpg
Transfăgărășan văzut din dronă FOTO Shutterstock
728162500 4486131701708365 2186968559955679108 n jpg
loto istock jpg
politie olanda 20473000 jpg
centura adobestock jpg
image
image