FOTO Cea mai nesuferită mâţă din lume a făcut 2.000.000 $
Este o adevărată fabrică de bani! “Pisica morocănoasă” a făcut mai mulţi bani în doi ani decât poate face un american în 10, iar un român nici în întreaga viaţă! Are deja în cont 2.000.000 de dolari!
Pe numele adevărat Tardar Sauce, "Pisica morocănoasă" devine mai nou şi vedetă de film. Ea a fost distribuită în producţia "Cat's Worst Christmas Ever", care va avea premiera de Crăciun. Filmul, despre care se spune deja că va avea un succes uriaş, are câte ceva din două filme de răsunet, "Singur acasă" şi "Greu de ucis", anunţă producătorii, potrivit ziarului "The Telegraph".
Eroina cu blană va avea pentru prima oară voce cu acest prilej. Va fi un film de acţiune în care cea mai faimoasă mâţă din lume îşi găseşte o prietenă, o fetiţă de 12 ani, după ce multă vreme şi-a făcut veacul într-un magazin de animale de companie.
Tardar Sauce s-a născut în aprilie 2012. Stăpâna ei, Tabatha Bundesen, spune că suferă de nanism felin şi are un defect la maxilar, astfel încât a căpătat aspectul de pisică morocănoasă, care i-a adus celebritatea.
Bryan, fratele Tabathei, a postat o fotografie a felinei pe Internet, care a atras simpatia a 5 milioane de oameni din întreaga lume. Aşa a început să fie cunoscută şi să aducă bani. S-au făcut animale de pluş şi alte obiecte cu chipul ei şi are o carte de mare succes. A apărut în numeroase ziare şi reviste prestigioase şi i s-a dedicat un film documentar. A devenit eroina unui film de animaţie.
- Şedinţe foto pentru reviste şi calendare- Cartea "Grumpy Cat: A Grumpy Book", bestseller- Filmul documentar "Lil Bub & Friendz" - Ca personaj într-un film de desene animate- Tricouri - Hrană pentru pisici- Cafea Grumpy Cat Grumppuccino- Căni, pahare şi alte obiecte cu chipul său- Jucării de pluş