FOTO Cum a ajuns Alexandra Harra în braţele lui Bill Clinton!

FOTO Cum a ajuns Alexandra Harra în braţele lui Bill Clinton!

Ultima actualizare:
Alexandra Harra (FOTO FACEBOOK)
Alexandra Harra (FOTO FACEBOOK)

Fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a organizat saptamâna trecută o cină privată pentru susţinerea lui Terry McAuliffe la funcţia de guvernator, la care au fost prezente atât Alexandra Harra cât şi Carmen Harra.

Potrivit www.ziarulring.ro, cele două românce s-au aflat printre alte 20 de persoane invitate special la acel eveniment iar Alexandra Harra a publicat o fotografie în care se află alături de Clinton, pe pagina personală de Facebook.

Carmen Harra susţine că ea este una dintre persoanele care l-au ghidat pe Clinton şi pe soţia acestuia în cariera politică.

„De acum 14 ani, îi spuneam lui Hillary că va ajunge guvernator al statului New York, apoi că va candida la Preşedinţia SUA în anul 2008. Şi va fi, până la urmă, prima femeie-preşedinte americană din istorie”, susţine celebra vizionară.


    Alexandra Harra (FOTO FACEBOOK)
Alexandra Harra (FOTO FACEBOOK)


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masina locuinta pixabay jpg
haine masina de spalat istock jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
facebook pexels jpg
sofer pixabay jpg
pompieri smurd jpg
Andrew și Tristan Tate FOTO EPA-EFE
image
image