FOTO De necrezut! În familia asta, toată lumea are părul până-n pământ!

FOTO De necrezut! În familia asta, toată lumea are părul până-n pământ!

Ultima actualizare:
familia cu parul lung SUA
familia cu parul lung SUA

O femeie în vârstă de 43 de ani din Chicago, SUA, are un păr atât de lung că îi ajunge până la pământ. Şi cele trei fiice ale ei o moştenesc din acest punct de vedere.

Părul lui Terelyn Russel măsoară aproape doi metri, astfel că trebuie să fie foarte atentă pe unde merge atunci când îl are desfăcut, fiindcă se poate împiedica cu uşurinţă în el.

Americanca a declarat pentru "Inside Edition" că nu a mai avut părul mai scurt de brâu de la vârsta de patru ani.

Se pare, însă, că părul lung, este marcă de familie, dat fiind că Terelyn are trei fiice care au şi ele părul foarte lung.

Pentru a-şi îngriji podoabele capilare, cele patru folosesc cantităţi mari de şampon şi balsam şi petrec mult timp pentru a-şi usca părul.

"Ceea ce economisim nemergând la saloane de înfrumuseţare, cheltuim pe produse de îngrijire pentru păr", a spus Terelyn.

familia cu par lung SUA
familia cu par lung SUA

În fiecare an, Terelyn şi fiicele sale donează o parte din părul lor, dar nu mai mult de 60 de centimetri, unor fundaţii caritabile care se ocupă de lupta împotriva cancerului.


    familia cu par lung SUA
familia cu par lung SUA


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
islanda spaniol1 jpeg
valentina si vlad jpg
avion freepik jpg
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
costa cruises  jpeg
loto istock jpg
teren agricol si tractor   foto pixabay jpg
Titluri de stat
image
image