FOTO Preot la Castellon acuzat de fraudă

FOTO Preot la Castellon acuzat de fraudă

Ultima actualizare:

Slujba de duminică, de la Parohia Sfântul Ierarh Nicolae, din Castellon, nu a fost deloc una liniştitoare pentru enoriaşi. Dimineaţă, o comisie episcopală de patru persoane, condusă de Episcopul Spaniei şi Portugaliei, Timotei Lauran, a început să oficieze slujba, fără preoţii de la Castellon.Românii prezenţi s-au înfuriat, neînţelegând de ce preotul lor, Lucian Niculeţ, nu participă la slujbă. Românii au rupt foile cu acatiste, refuzând să le dea preoţilor străini.

Mulţimea s-a împărţit în două tabere: una a rămas să asculte slujba în continuare, iar alta a ieşit în faţa bisericii, alături de preotul Lucian, sosit între timp. Ieromonahul Nicodim, parohul de la Castellon, a fost externat din spital pe propria semnătură, pentru a fi de faţă la declaraţiile Episcopului Timotei Lauran.

Lipsesc 10.000 de euro

Întrebat asupra motivului prezenţei superiorilor ierarhici la Castellon, preotul Lucian a declarat: „Acum cu cinci săptămâni, când s-a internat prima oară în spital părintele Nicodim, atât eu, cât şi enoriaşii, am descoperit că nu s-a mai plătit de peste şase luni chiria pentru sediul bisericii. Este vorba de aproximativ 10.000 de euro, bani strânşi din contribuţiile şi donaţiile oamenilor“. În plus, enoriaşii spun că au dispărut zeci de mii de euro din contul parohiei, bani donaţi de credincioşi pentru construirea unei noi biserici.

Vezi Galerie Foto pe adevarul.es



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nazare si mihali png
australia 3905135 1280 (1) jpg
motociclist1 jpeg
pod png
vila1 jpeg
paris1 jpeg
restaurant pixabay jpg
locuinta moderna spatioasa si luminoasa jpg
image
image