FOTO Viaţa lui Hugo Chavez în imagini!
Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a încetat din viaţă, fiind răpus de cancer. Moartea sa a fost confirmată de vicepreşedintele ţării, Nicolas Maduro, succesorul desemnat al fostului lider.
Preşedintele Venezuelei a murit marţi, la 58 de ani. Hugo Chavez s-a născut în anul 1954 la Sabaneta. A urmat cursurile Academiei Militare şi a obţinut gradul de sublocotenent. În anul 1982, el a fost cel care a înfiinţat Mişcarea Bolivariană Revoluţionară.
Licenţiat în ştiinţe politice, el a condus batalionul de paraşutişti militari "Coronel Antonio Nicolas Briceno".
A câştigat prezidenţialele în anul 1998, devenind cel mai tânăr preşedinte venezuelean. A fost reales în iulie 2000.
În anul 2002, a fost victima unei lovituri de stat şi a fost înlăturat de la putere timp de 48 de ore. A revenit la putere, iar în 2006 a obţinut un nou mandat în fruntea statului din America Latină.
În urmă cu doi ani a anunţat că se recuperează în Cuba în urma unei operaţii de înlăturare a unei tumore canceroase.
De altfel, Hugo Chavez a fost prieten la cataramă cu liderul cubanez Fidel Castro, dar şi cu preşedintele Boliviei, Evo Morales.
Fostul lider venezuelan a avut o viaţă sentimentală tumultuoasă. A fost căsătorit cu Nancy Comenares, pe care a cunoscut-o când avea 23 de ani. Cei doi au avut împreună trei copii. Faptul că era căsătorit nu l-a împiedicat să aibă o relaţie extraconjugală cu Herma Marksman, o politiciană din anturajul său, cu care a fost combinat până în anul 1993.
A urmat apoi căsătoria cu jurnalista Marisabel Rodriguez. Cei doi s-au căsătorit în anul 1997 şi au divorţat în anul 2004. Au avut împreună un copil.