Francezii, alergici la fotoliile made în China

Ultima actualizare:

Prezenţa DMFu a fost descoperită în pături, perne şi perdele în patru dintre cele nouă locuinţe analizate în luna iulie, în pofida îndepărtării fotoliilor incriminate.

Prelevările realizate în alte cinci locuinţe s-au dovedit negative, dar prezenţa acestei substanţe nu poate fi respinsă complet, analizele nefăcându-se decât pe un număr limitat de eşantioane.Interzisă în UE din 2008, DMFu este utilizată în industrie pentru a împideca dezvoltarea mucegaiului în încălţări, fotollii şi canapele.Loturile de fotolii incriminate, fabricate de grupul chinez Link Wise, au fost retrase oficial din comerţ în iunie 2008 ca urmare a alertei unui dermatolog.

Potrivit asociaţiei Rouannez-Anna, care regrupează 478 de reclamanţi, ar fi vizate 38.000 de fotolii vândute prin societatea Conforama şi livrate între 2006-2008.

Această substanţă ar fi la originea gravelor afecţiuni cutanate şi respiratorii declarate de proprietarii de fotolii. Asociaţia mai afirmă că sute de rude ale victimelor au căpătat la rândul lor afecţiuni fără să fi fost în contact cu obiectele vizate, inclusiv după îndepărtarea acestora.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
image
image