«Fratele preşedintelui m-a bătut în trafic»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Familia Băsescu nu mai scapă de amprenta pumnilor. Întâi preşedintele, Traian Băsescu, a fost acuzat că a lovit un copil, apoi un avocat. Acum fratele său, Mircea Băsescu, este suspectat că ar fi scăpat un dos de palmă unei şoferiţe.

Fraţii Băsescu sunt urmăriţi de ghinion când vine vorba de pumni. Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a intrat într-un scandal legat de pumni şi palme.

O şoferiţă din Constanţa, Nicoleta Moraru (32 de ani), a depus plângere la Poliţia municipală vineri dimineaţa, acuzând agresiunea unui bărbat asupra ei, în trafic.

Femeia a povestit că, aflându-se la volanul maşinii, un Volkswagen roşu, B 08 HIY, cu sora ei în dreapta, a fost şicanată de un Mercedes S 500, când voia să facă dreapta pe bulevardul Ferdinand.

A claxonat şi şi-a văzut de drum. Bărbatul aflat la volanul limuzinei negre s-a luat după ea. „M-a depăşit pe partea dreaptă. Îl auzeam cum mă înjura pentru că aveam geamurile deschise.A tras în faţa maşinii mele, pe mijlocul şoselei, blocând ambele benzi de mers. Mi-a dat un dos de palmă prin geamul deschis, iar când am închis, în sfârşit, geamul, a început să tragă de portiere. După aceea a condus până la Cartea Funciară de unde a luat pe cineva", a povestit Nicoleta Moraru.

„Am sunat la 112 şi mi s-a spus că trebuie să vin să depun o plângere la Secţia 3, ceea ce am făcut. Am o oferit o descriere completă a unui domn de aproximativ 1,80 metri înălţine, cu ochelari şi cu mustaţă şi am dat numărul de înmatriculare, B 02 GJM", a precizat tânăra.

Aşa s-au deplasat cele două maşini, Mercedesul lui Mircea Băsescu şi Volkswagenul Nicoletei Moraru

simeon stalpnicul png

„Ulterior am sunat o cunoştinţă şi am întrebat dacă ştie cine conduce maşina aceea şi mi-a spus că e Mircea Băsescu. Am căutat pe Internet poze şi l-am recunoscut. Cu certitudine este el", a adăugat femeia.

Aceasta a spus că nu-i va cere despăgubiri lui Mircea Băsescu, însă nici nu îşi va retrage plângerea. "Vreau ca acest domn să fie sancţionat ca să înveţe că nu aşa se procedează în trafic. Oricum, la ce mi-ar servi? Poate să îşi retragă cuvintele sau să dea timpul înapoi? ", a afirmat ea. Nicoleta Moraru este angajată, din anul 2008, ca referent, în cadrul Direcţiei de Coordonare a Instituţiilor Subordonate, din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.

«M-am săturat să tot fiu acuzat degeaba»

" Este inadmisibil. M-am săturat să fiu acuzat încontinuu de către tot felul de neaveniţi, care nu pot dovedi nimic, de tot ce le trece prin cap, în principal pentru a încerca să îi facă rău preşedintelui. În dimineaţa de 3 septembrie mă deplasam cu maşina către Bdul Ferdinand. Fiind pe banda a doua, am semnalizat, dar maşina aflată pe banda întâi, în spatele maşinii mele, un Volkswagen roşu, a claxonat şi a accelerat, nepermiţându-mi să intru în spaţiul suficient de mare din faţa sa. Am frânat şi am intrat în spatele ei. ... Am încercat să depăşesc, dar şoferul nu vroia să treacă pe prima bandă. Am depăşit prin stânga...Am observat atunci că maşina roşie era condusă de o femeie iar în dreapta se afla o altă doamnă care îmi făcea semne obscene cu degetul mare ridicat în sus. Am depăşit şi am frânat puţin, încercând să determin maşina roşie să treacă pe banda întâi. Nu am oprit complet maşina şi nu am coborât din ea... Dacă doamnele au fost deranjate de gestul meu, înţeleg că sunt prietenele dlui Nicuşor Constantinescu, le rog totuşi să mă scuze, dar ar fi bine să înveţe regulile bunului simţ, măcar când merg cu maşina.

simeon stalpnicul png

Mercedesul aparţine firmei la care a fost asociată fiica sa

Mircea Băsescu a precizat că Mercedesul pe care îl conducea vineri aparţine firmei Ice Age, la care a fost asociată fiica sa.

simeon stalpnicul png

„Când fata mea a plecat din firmă a primit dreptul de utilizare al maşinii. Era prea mare pentru ea și aşa mi-a dat-o să o conduc eu", a mai adăugat Băsescu.

Traian Băsescu, acuzat şi el de două incidente asemănătoare

În urmă cu două săptămâni, un scandal izbucnea în presă, când avocatul bucureştean Daniel Chitic a ieşit public şi l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de agresiune asupra sa.

Mai exact, Chitic a susţinut că la ieşirea din restaurantul Cireşica din Neptun i-a strigat lui Traian Băsescu „să-ţi fie ruşine" iar preşedintele s-a enervat şi i-a dat un dos de palmă peste gură.

simeon stalpnicul png

Preşedinţia a recunoscut că în seara cu pricina un individ agitat a încercat să se apropie de Traian Băsescu însă a fost împiedicat de către ofiţerii SPP. Avocatul spunea că se mai gândeşte dacă depune sau nu plângere.

Traian Băsescu a fost acuzat şi de un alt incident legat de lovire. În 2004 el ar fi îndepărtat de pe scena electorală din Ploieşti un copil, aplicându-i un dos de palmă. Există o casetă în acest sens, însă autenticitatea ei a fost pusă sub semnul întrebării.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net