Galaţi: Un microbuz şcolar cu 14 copii, implicat într-un grav accident

Ultima actualizare:

În urma impactului, patru eleve din microbuzul şcolar şi o femeie, pasager în autoturismul Dacia Logan, au fost rănite uşor şi transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Şoferul microbuzului nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop” la ieşirea de pe un drum secundar, iar autovehicolul pe care îl conducea a fost izbit din spate de un autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar.

Microbuzul a fost aruncat în mijlocul şoselei, pe contrasens, însă, din fericire a fost evitat de celelalte maşini aflate în trafic. Ionel Bădiu, şoferul microbuzului a recunoscut că a fost neatent. „Am traversat intersecţia , nu l-am văzut  m-a lovit din spate şi m-am întors în drum”.

"Microbuzul şcolar, în care se aflau 14 copii, circula pe DJ 255 A, dinspre comuna Schela către satul component Negrea. La intersecţia cu DJ 251, considerat drum principal, şoferul microbuzului şcolar nu i-a acordat prioritate de trecere unui autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar pe acest drum, şi a intrat în el", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere, comisarul Viorel Cojocaru.

 "Trei fetiţe prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, grad zero, cu risc. A patra fetiţă are un traumatism minor la genunchiul stâng. Ele au fost transportate la Spitalul de Pediatrie 'Sf. Ioan' din Galaţi. Femeia din Logan a suferit un traumatism toracic minor şi a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Ap. Andrei', pentru investigaţii amănunţite", a explicat  doctorul Angel Trifan de la SMURD.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
bulletrain743 travel 1767532 jpg
Sosete albe  jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
rural
image
image