Gata cu aglomeraţia în Pipera!
Veste bună! De astăzi nu vom mai sta la coadă în Pipera. Poliţiştii de la “Rutieră” s-au gândit să schimbe prioritatea în intersecţia Bd. Pipera - str. Erou Iancu Nicolae.
Potrivit administraţiei locale, cei care circulă pe str. Erou Iancu Nicolae vor avea drum cu prioritate la dreapta către zona Bucureşti Nord - Şos. Petricani, iar cei care circulă pe Bd. Pipera spre Şoseaua de Centură vor avea drum cu prioritate la stânga pe str. Erou Iancu Nicolae.
Astfel, şoferii care circulă pe Bd. Pipera dinspre Şoseaua de Centură către Şos. Bucureşti Nord - Şos. Petricani, vor acorda prioritate celor care vin dinspre str. Iancu Nicolae spre Bd. Pipera şi celor care vin dinspre Bucureşti şi fac stânga pe str. Iancu Nicolae.
„Am schimbat prioritatea în scopul fluidizării traficului în zona intersecţiei Bd. Pipera cu str. Erou Iancu Nicolae. Îi sfătuim pe şoferi să fie atenţi la noile indicatoare", ne-a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov.
La orele de vârf, şoferii care voiau să facă stânga de pe Bd. Pipera pe str. Erou Iancu Nicoale parcurgeau o coadă kilometrică, ce se forma încă de la bariera Petricani.
Alte restricţii de circulaţie la sfârşit de săptămână
Vineri seară, de la ora 23.00, traficul va fi restricţiont pe Calea Victoriei, în intersecţiile cu Bd. Regina Elisabeta, str. Ion Câmpineanu, Calea Griviţei, Bd. Dacia şi str. Frumoasă, pe o bandă.
Aici se fac săpături pentru reţeaua urbană de fibră optică. Măsura e valabilă până la 1 mai, ora 24.00.
De sâmbătă dimineaţă (ora 7.00) circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Calea Griviţei, în dreptul Şos. Nicolae Titulescu.
Reglementarea e valabilă 45 de zile, în vederea schimbării unei conducte de apă. În zona afectată de şantier se vor asigura câte două benzi de circulaţie pe fiecare sens.