„Gemenii” golului
Unul a fost poreclit „Prinţ", celălat şi-a căpătat de la Gigi Becali porecla de „Diamant" în perioada în care făcea senzaţie la Steaua. Acum, la prima reprezentativă, dinamoviştii Cristea din lotul „tricolorilor", Andrei şi Adrian, speră să strălucească sub îndrumarea lui Răzvan.
„ Jocurile bune de la Dinamo m-au propulsat la echipa naţională", a spus Adrian. Şi Andrei este mulţumit de cum s-a mişcta în ultima perioadă la echipa din Şoaseaua Ştefan cel Mare: „Îmi doresc mult să am continuitate în evoluţii. Sunt conştient că la lot cerinţele sunt mari, dar sper că selecţionerul va fi mulţumit de mine", a mărturisit fotbalistul băcăuan. Colegi de cameră şi buni prieteni, Cristea şi Cristea au făcut front comun şi împotriva sârbilor. „Trebuie să plecăm cu cel puţin un punct de la Belgrad. Eu cred că se poate să obţinem şi mai mult. În mod sigur va fi o atmosferă incendiară în tribune iar perisunea va fi mare pe noi, dar asta nu ne sperie, ne motivează şi mai mult", a precizat Andrei.
Cei doi jucători se gândesc mai mult la coeficeintul naţionalei, decât stric la actuala campanie de calificare la mondial, deja compromisă. „Un rezultat bun în Serbia şi apoi o victorie cu Insulele Feroe. La Piatra Neamţ, ne-ar ajuta să ne menţinem în a doua urnă valorică. Deci avem pentru ce să ne luptăm", a punctat Andrei Cristea.