Geraldo este fan Obama

Ultima actualizare:
Gică Popescu
Gică Popescu

Portughezul adus de Steaua în această vară, Geraldo Alves, şi-a făcut lecţiile înainte să vină în România. Fundaşul lui Ilie Dumitrescu ne-a mărturisit că ştia multe lucruri despre ţara noastră, dar că este curios să descopere misterul lui Dracula şi să se plimbe prin Casa Poporului.

Geraldo Alves n-a venit în necunoscut în Bucureşti. Din momentul în care s-a pus problema transferului său la Steaua a adunat cât mai multe informaţii despre România.

"Ştiam despre comunism, despre Casa Poporului, construită de Ceauşescu, auzisem că e cea mai întinsă clădire din Europa. Mi-aş dori să o vizitez. Bineînţeles, despre vampiri ştiu şi eu legendele", ne-a spus Geraldo.

Programul încărcat de la startul sezonului l-a făcut pe fotbalist să-şi amâne planurile care cuprindeau şi vizitarea oraşului:"N-am apucat să văd Bucureştiul deloc. Avem două sau trei antrenamente pe zi, mai sunt şi meciurile... Şi în plus, stau la un hotel chiar lângă stadion, deci nu am ieşit prea mult din zonă. Dar cum o să prind ceva timp liber, voi merge şi prin parcuri, prin centru, am auzit că aveţi locuri foarte frumoase".

Chiar dacă nu a avut timp de plimbări, fundaşul echipei din Ghencea a făcut cunoştinţă cu arta culinară românească:"Am mâncat din preparatele voastre de la bucătarul echipei. Mi-au plăcut foarte mult! O să mai încerc şi altele".

Pentru că are foarte puţin timp liber, Geraldo încearcă să se detaşeze în acele momente de fotbal.

"Mă uit la filme, îmi plac cele cu Will Smith, Denzel Washington sau Mel Gibson. Mă mai distrez şi pe playstation, însă niciodată nu joc fotbal. Prefer jocurile despre război. Nu prea citesc, dar în schimb mă uit la ştiri. Îmi place mult de Barack Obama, e o personalitate foarte puternică, marcantă şi mi-ar plăcea să-l întâlnesc", a mărturisit stelistul.

Portughezul s-a integrat rapid în „familia" Stelei. „Mă înţelegeam foarte bine cu Toja, însă m-am împrietenit repede şi cu restul băieţilor, mai ales cu străinii, că suntem în aceeaşi situaţie. Cu Martinovici şi Angelov ies mereu pentru a lua masa", spune Geraldo.

simeon stalpnicul png

Îl admiră pe Gică Popescu

În materie de cunoştinţe despre fotbalul românesc, Geraldo nu stătea foarte bine înainte să vină la Steaua.


    Gică Popescu
Gică Popescu

"Am primit de la club o carte şi un dvd despre istoria Stelei. La dvd n-am avut timp să mă uit, dar am răsfoit cartea şi am regăsit nume pe care le ştiam deja. Panduru, Lăcătuş, Hagi, Boloni. Eu îl ştiam şi pe Gică Popescu, pe care îl admiram", a precizat fundaşul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image