Gheorghe Dinică, operat la gât
UPDATE 16.45 Actorul a suferit o operaţie de traheotomie, intervenţie chirurgicală constând în practicarea unei deschideri a feţei anterioare a traheei cervicale - între al treilea şi al patrulea inel cartilaginos - şi în amplasarea aici a unei canule pentru a asigura trecerea aerului.
Surse medicale afirmă că actorul ar putea suferi de un cancer la gât. În acest moment este intubat şi pregătit pentru operaţia care va avea loc în jurul orei 18.30. Actorul se află internat de trei zile la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, ca urmare a unei infecţii generalizate (septicemie), a cărei cauză nu este cunoscută. Anterior, actorul fusese internat şi la Spitalul Elias.
UPDATE 14:05 Infecţia este răspândită în tot corpul. Pacientul Gheorghe Dinică nu răspunde la niciun tratament.
UPDATE 11:00 Surse din cadrul spitalului au dezvăluit că starea de sănătate a pacientului Gheorghe Dinică este stabilă.
UPDATE 10:30 Starea de sănătate a maestrului Gheorghe Dinică este în continuare gravă. Se pare că actorul suferă de septicemie ajunsă într-o fază înaintată.
Dinică a fost internat joi după-amiază, după ce, timp de două zile, s-a aflat la Spitalul Elias. "A venit la noi într-o stare ce necesita măsuri de terapie intensivă. I s-au făcut investigaţii şi consultaţii, însă familia nu doreşte să facă publice amănunte despre stare sa de sănătate", au mai precizat, potrivit Realitatea TV, reprezentanţii Spitalului Floreasca.
Pentru că primul set de analize nu a fost concludent, maestrul a fost internat pentru investigaţii mai amănunţite. În prezent, Gheorghe Dinică îl interpretează pe generalul în rezervă Grigore Vulturesco în serialul de epocă "Aniela" (Acasă TV), după ce anul a fost bulibaşă în "Regina".
Actorul nu a încheiat filmările la "Aniela", însă rolul său este unul episodic. În 2007, Gheorghe Dinică a mai fost internat într-un spital din Târgovişte, din cauza unui puseu de tensiune.
Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan"), dar şi în piese de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.).
A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu.