Gigi Becali, contestat la antrenamentul Stelei de la Braşov
Echipa din Ghencea a efectuat în această după-amiază o şedinţă de pregătire de circa 80 de minute. În prima parte a antrenamentului, „roş-albaştrii" au făcut câteva mişcări uşoare, iar în ultimele 40 de minute au trecut la jocul cu mingea. Bănel Nicoliţă şi Cristi Tănase acuză, încă, unele probleme medicale, ambii antrenându-se separat, sub comanda unui preparator fizic. În schimb, la pregătiri au revenit nigerianul Emeghara, care s-a antrenat cot la cot cu ceilalţi coechipieri, precum şi columbianul Dayro Moreno, care a revenit după câteva luni de exil la prima echipă.
Circa 100 de fani l-au apostrofat pe Becali
La şedinţa de pregătire a steliştilor au fost prezenţi în tribune şi circa 100 de suporteri, care au scandat pe tot parcursul antrenamentului lozinci împotriva patronului Gigi Becali şi a preşedintelui Valeriu Argăseală. Singurii care s-au aflat în graţiile fanilor au fost Basarab Panduru şi fostul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi.
La finalul antrenamentului, directorul sportiv al Stelei, Basarab Panduru, a vorbit despre situaţia celor doi fotbalişti reveniţi la prima echipă, Dayro Moreno şi Emeghara: „Ne-am antrenat bine zilele acestea şi sper să se vadă rezultatele în campionat. Din ceea ce am văzut, Dayro Moreno dă totul la antrenamente şi este foarte serios. Totul depinde numai de el, dar dacă se va pregăti la fel de serios, cu siguranţă va avea şansa lui. Emeghara a lipsit mult de pe teren, încă nu este pregătit în totalitate, dar se antrenează bine şi este OK din punct de vedere fizic". În ceea ce priveşte războiul Gigi Becali vs suporteri, „Pandi" a completat: „Din păcate există această problemă cu suporterii şi nu văd care ar fi calea de mijloc. Eu vreau să cred că se va rezolva acest conflict, însă nu prea sunt multe şanse".
După o pauză de mai bine de un an şi jumătate în care accidentările l-au ţinut departe de gazon, nigerianul Emeghara se pregăteşte normal alături de restul echipei. „Sunt fericit că am revenit la pregătire. A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine, dar mă bucur că a trecut totul. Măs imt bine, dar încă mai resimt unele dureri. Este greu să revin la echipă în contextul acestei atmosfere ostile din partea suporterilor, dar suntem jucători profesionişti şi trebuie să dăm totul pe teren", a subliniat jucătorul african.
Steaua va susţine mâine dimineaţă, de la ora 11.00, o partidă amicală în compania echipei FC Snagov.